Life

Pilotul Apollo 14 care susținea teoria extratereștrilor a murit

Astronautul Edgar Mitchell, pilot al modulului lunar Apollo 14, a murit în urmă cu două zile într-un spital din West Palm Beach, Florida. Momentul a coincis cu ajunul celei de-a 45-a aniversări a aselenizării sale pe Lună. Însoțit de Alan Shepard și Stuart Roosa, Edgar Mitchell a fost responsabil pentru pilotarea modulului lunar Antares, care a aselenizat pe craterul Fra Mauro de pe satelitul natural al Pământului, la 5 februarie 1971.nasa_main_2676459a

Echipajul a prelevat peste 40 de kilograme de eșantioane de sol lunar în timpul acestei misiuni care a bătut mai multe recorduri la acea vreme. Opiniile sale heterodoxe au fost uneori controversate, mai ales atunci când a spus că, în opinia sa, unele obiecte zburătoare neidentificate ar putea aparține unor vizitatori de pe alte planete.mitchell_land2_2676462a

Edgar Mitchell și-a dat demisia din NASA și în 1973 a fondat Institutul de științe noetice, menit să studieze în special puterile conștiinței, fenomene care nu se încadrează neapărat în modele științifice convenționale, dar păstrând rigoarea științifică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top