News

Pleșoianu, mesaj pentru ministrul Tudorel Toader care se face că nu aude. Îi e frică de Kovesi?

Parlamentarul Liviu Pleșoianu îi reamintește ministrului Tudorel Toader să citească sesizarea pe care a făcut-o, privind-o pe Laura Codruța Kovesi. Ministrul Justiției se pare ca nu prea vrea să vadă mai ales că este vorba de șefa DNA. Putem spune chiar că îi este teamă dacă ne reamintim faza cu evaluarea în care a pornit cu o critica vehementă și a sfârșit prin a face NIMIC.

”Domnule ministru Tudorel Toader,

Iată, azi e o nouă zi în care m-am trezit plin de optimism și încrezător în respectul dumneavoastră fața de Parlamentul României…

Dacă v-ați găsit timp să discutați, la Bruxelles, cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, presupun că veți avea timp să citiți și sesizarea pe care v-a expediat-o un parlamentar român (subsemnatul) în data de 25 iulie (cu privire la GRAVA afectare a imaginii DNA și a independenței justiției prin comportamentul procurorului-șef DNA, doamna Laura Codruța Kovesi).

Situația este, fără doar și poate, extrem de GRAVĂ! Prejudiciul pe care doamna Kovesi, prin atitudinea sa, îl aduce DNA și justiției în genere este uriaș. Ca atare, Ministerul Justiției, pe care îl conduceți, are obligația de a clarifica această chestiune cu maximă celeritate.

Dacă nu îi solicitați imperativ doamnei Kovesi să răspundă la întrebarea „Ați fost acasă la politicianul Gabriel Oprea în ziua turului II al alegerilor prezidențiale din (6 decembrie) 2009”, înseamnă că acceptați, domnule ministru, ca asupra DNA și a Ministerului Public să planeze suspiciunea că și-ar desfășura activitatea sub influența politicului. Ceea ce este extrem de grav!” a scris deputatul Liviu Pleșoianu, pe Facebook.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares