News

Pleșoianu nu are nimic din pesedistul tradițional. Este tânăr, inteligent, fără sevă comunistă și inspiră încredere

Blogul politic și polemic Contele de Saint Germain publică un articol excepțional despre deputatul PSD, Liviu Pleșoianu cântărind șansele acestuia în obținerea unui mandat de șef de stat. Potrivit sursei de mai sus, Pleșoianu nu vorbește la televizor după punctajele primite de la sediul central și, de câte ori este nemulțumit de prestațiile colegilor săi, nu se sfiește să-i critice și să adopte atitudini personale de frondă.

”A fost extrem de dur cu ministrul justiției, Tudorel Toader, pentru șovăielile acestuia față de  comportamentul abuziv al Laurei Kovesi, a organizat un protest spontan în fața DNA imediat după apariția înregistrărilor compromițătoare cu șefa acestui parchet, iar ca membru în Comisia Parlamentară despre „sufrageria lui Oprea” s-a dovedit cel mai combativ și cel mai tranșant în lupta pe care această comisie încearcă să o ducă împotriva clicii de mincinoși și conspiraționiști care, la prezidențialele din 2009, a vrut (și a reușit) să pună între paranteze votul popular pentru a instaura în România domnia  unei oculte antinaționale.

Ei bine, acest germene de erou romantic a mai comis zilele trecute o indisciplină notabilă, care mie mi-a plăcut foarte mult: a anunțat poporul că a decis să candideze la prezidențialele din 2019. Decizia este una personală, asumată pe cont propriu și fără vreo legătură cu planurile PSD pentru acel eveniment încă îndepărtat.

Bănuiesc că Dragnea și ceilalți grei ai partidului or fi zâmbit, ca la încă o năstrușnicie a copilului teribil al familiei. Nu le stă lor capul, acum, să ia în serios o astfel de inițiativă”, se arată pe blogul menționat.

Contele de Saint Germain mai scrie că Liviu Pleșoianu nu are nimic din portretul robot al pesedistului tradițional. Este tânăr, inteligent, fără sevă comunistă prin capilare, propulsat în politică nu de aparatcici mustind de interese dubiose de grup ci de talentul său (rar) de a convinge prin argumente, onestitate, directețe și curajul de a fi altfel.

”Prea crud pentru o asemenea demnitate! Înclin să fiu de acord. Deși… Există precedentul Victor Ponta, dacă s-ar vrea cu adevărat să se încerce marea cu degetul. Dar cine să vrea? PSD-ul? Prea anchilozat! Societatea civilă? Prea anti-PSD! Serviciile secrete? Prea avide de putere și control. Cum să accepte ele un independent, pe deasupra și rebel, care ia nepermis de în serios principiile democrației și ale statului de drept. Poate puterile străine tutelare? Gluma zilei, veți zice! Chiar așa: să ne mai și descrețim puțin frunțile între două gânduri negre. (…)

Dacă tot se vorbește de o „altfel” de politică și de „altfel” de politicieni, față de tot ceea ce ni s-a propus până acum (gen Victor Ponta, Dacian Cioloș, Nicușor Dan, Sorin Grindeanu) Liviu Pleșoianu îmi inspiră cea mai mare încredere. Prin urmare, îți urez succes, Liviu Pleșoianu, în aventura asta romantică pe care te-ai hotărât să o împărtășești cu noi”, se mai arată pe sursa menționată. (Foto: Adevarul)

To Top