News

PNL: Nu facem alianță cu UNPR. Gorghiu: Câștigăm alegerile și fără colaborări

Liberalii nu vor face o alianță cu UNPR și va merge singur la alegerile parlamentare de la sfârșitul lui 2016. Astfel, după ce progresiștii au purtat discuții în paralele cu ambele partide, acum a mai rămas doar să accepte ce li se oferă.

„Încercăm să dăm o mână de ajutor pentru a fi un proiect mult mai bun. Au existat discuții față de comunicarea pe perioada de vară. Nu în ultimul rând, am discutat despre politica de alianțe a PNL. În unanimitate, au votat propunerea pe care eu și Vasile Blaga am făcut-o, anume traiectoria Partidului Național Liberal singur în alegerile parlamentare. Motivul este foarte simplu, suntem un partid cu blazon, puternic, singurul partid de dreapta din România care poate câştiga alegerile parlamentare fără să aibă nevoie de vreo asociere, colaborare instituţională pentru alegerile parlamentare cu nici un alt partid”, a declarat Gorghiu, copreședintele PNL.

Decizia liberalilor este motivată de faptul că majoritatea parlamentarilor progresiști au părăsit formațiunea și au trecut la PSD și practice o alianță nu le-ar mai aduce mare lucru. Potrivit Digi 24, în timp ce conducerea partidului a negociat cu PNL, liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat că va purta discuții cu fiecare parlamentar UNPR în parte. PSD a dat o lovitură UNPR-ului în ultima şedinţă de plen a Senatului. Atunci, nouă senatori UNPR şi-au anunţat demisia din UNPR şi trecerea fie la PSD, fie activarea ca independenţi în această Cameră.

De asemenea, și la Camera Deputaţilor, 4 deputaţi UNPR au părăsit grupul parlamentar. În urma acestui val de demisii, plenul Senatului a luat act de dizolvarea grupului parlamentar al UNPR, vot contestat de progresişti care au făcut o sesizare la preşedintele Senatului şi la Biroul Permanent.

Dacă varianta unei fuziuni cu UNPR a picat, asta deşi fostul lider al formaţiunii, Gabriel Oprea şi-a anunţat demisia din partid şi intenţia de a părăsi scena politică în toamnă, liberalii ar putea analiza alte variante, precum o colaborare parlamentară cu partidele mai mici din Legislativ.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares