News

PNL îl scoate din joc pe Blaga. Privește parlamentarele de pe margine. În cel mai bun caz

Alina_Gorghiu_si_Dacian_Ciolos

După ce și-a dat demisia, PNL anunță că Vasile Blaga nu va mai candida nici la alegerile parlamentare și că în zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului pentru a stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei copreședintelui liberalilor.

„În zilele următoare va avea loc o reuniune a conducerii partidului în care se va stabili cea mai bună variantă de urmat în contextul demisiei domnului Vasile Blaga”, se arată în comunicat.

De asemenea, liberalii apreciază că decizia lui Vasile Blaga de a renunța la funcția de copreședinte PNL demonstrează că „a pus mai presus de propria carieră politică principiile de integritate asumate de partid”.

Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

Decizia acestuia a venit după ce DNA a anunțat că procurorii anticorupție au dispus urmărirea penală față de el, pentru trafic de influență, fapte săvârșite în perioada în care a deținut funcția de secretar general al unui partid aflat la guvernare.

Copreședintele PNL Vasile Blaga și-a depus demisia, miercuri, de la șefia partidului. El a fost pus sub control judiciar, este acuzat că a primit 700.000 euro, bani pentru partid, atunci când era secretar genaral al formațiunii, potrivit unui comunicat al DNA.

Deputatul Raluca Turcan, vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), a încercat să îndulcească situația și a declarat că „are încredere că Vasile Blaga va reuși să clarifice acuzațiile” și nu vede niciun pericol de scindare a partidului după demisia copreședintelui și coordonatorului campaniei electorale pentru alegerile parlamentare.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares