News

Ponta, îndemn către români: Ieşiţi la vot şi arătaţi că poporul poate fi mai puternic decât „sistemul”

Fostul premier Victor Ponta a îndemnat românii să meargă la vot, ca să arăte că uneori poporul poate fi mai puternic decât „sistemul”.

“În 2012, am demonstrat chestia asta la învestirea guvernului, am pierdut războiul cu „sistemul” la referendum, după care l-am recâștigat din nou la parlamentare. Domnul Iohannis este doar un pion al sistemului. El e pe tablă, nu el joacă. El e pus acolo, dă bine, spune ce i se spune în cască”, a afirmat fostul premier.

Acesta a explicat duminică seară la România TV, cine sunt membrii „sistemului” despre care se vorbește atât de mult în ultimul timp în spațiul public. Întrebat cum a fost propus Klaus Iohannis premier în 2009, Victor Ponta a declarat:

„Cum a ajuns și candidatul PNL. Crin Antonescu nu a fost candidatul PNL pentru că nu îl susținea „sistemul”. Eu nu candidam contra lui Crin niciodată și atunci s-a găsit un candidat pe care „sistemul” să-l susțină. Și așa a dispărut Crin Antonescu. „Sistemul” ni l-a propus și atunci ca prim-ministru (pe Klaus Iohannis – n. red.). Mă refer la un grup de oameni, pe care nu îi vedeți la televizor, dar care decid soarta României de foarte mulți ani”, a explicat Victor Ponta.

Fostul premier crede că parlamentarii PSD vor avea „dosarele pe masă” şi vor primi „oferte” dacă nu vor să voteze Guvernul PNL după alegerile parlamentare.

„Toţi parlamentarii pe care o să îi avem să reziste pentru că o să aibă după 12 decembrie, pe de o parte, dosarele pe masă, dacă cumva nu vor să voteze cu Cioloş, pe de altă parte tot felul de oferte”, a spus Victor Ponta la o şedinţă PSD din Gorj.

„Domnul Iohannis va încerca să facă ce a făcut Băsescu în 2012, când a zis ‘Nu mă interesează ce s-a votat, eu pun pe cine vreau eu prim-ministru!’. Argumentele domnului Iohannis sunt aceleaşi cu ale domnului Băsescu şi anume ‘Vă fac dosare, vă cumpăr parlamentari, vă ameninţ’, eu nu cred că vor mai ţine de data asta pentru că şi frica are un sfârşit, la un moment dat oamenilor nu le va mai fi frică”, a mai spus Victor Ponta.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares