News

Ponta l-a ”mitraliat” pe Dragnea cu doar câteva ore înainte de votare moțiunii

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, l-a ”mitraliat” pe președintele PSD, Liviu Dragnea cu doar câteva ore înainte de votarea moțiunii. El spune că Dragnea nu poate accepta faptul că Sorin Grindeanu a devenit prim-ministru și nu va accepta acest lucru nici de la viitorul premier, ceea ce va duce la o situație asemănătoare celei de astăzi.

„La un moment dat domnul Grindeanu chiar a devenit prim-ministru și domnul Dragnea, care nu poate să fie prim-ministru — dar nu din cauza lui Grindeanu sau a mea sau a dumneavoastră, așa e legea și așa a decis CCR — nu poate accepta acest lucru. (…) Nu va accepta acest lucru nici de la viitorul premier, or, aici vom ajunge din nou în aceeași situație peste trei luni sau șase luni, din păcate”, a spus Ponta.

El e de părere că se va ajunge la scandal în cazul unui premier care nu e și lider de partid.

„Îmi mențin ideea că orice prim-ministru care nu e și șef de partid mai devreme sau mai târziu ajungem la scandal și se întâmplă lucruri rele. (…) Când ești prim-ministru, după o lună, după două luni, după trei, dacă nu te-ai pregătit din timp — eu m-am pregătit din timp, domnul Grindeanu a fost luat așa, un pic mai din oală—, realizezi că (…) nu ești primul-ministru nici al unui partid, nici al unui grup de oameni care te-au sprijinit, ești primul-ministru al României. (…) Un prim-ministru care e prim-ministrul României și spune că ‘eu nu fac decât ce îmi spune șeful de partid’, ăla nu e prim-ministru”, a afirmat Ponta, citat de Agerpres.

El a opinat că principiile programului de guvernare sunt bune. „Ceea ce cred că domnul Grindeanu va face în viitor, va aplica principiile programului de guvernare, care sunt niște principii bune și corecte, dar pe ceea ce am învățat ca prim-ministru și cred că toți care au avut succes ca prim-miniștri au învățat asta, și anume principiul numărul unu e ‘Întâi strângi bani și după aia îi cheltui’. Să cheltui bani pe care nu-i ai, aia nu e guvernare, aia e loterie și se termină prost întotdeauna”, a declarat Ponta.

În altă ordine de idei, el a menționat că sunt miniștri cu rezultate dezastruoase.

„Raportul făcut de Darius Vâlcov (…) nu a fost un raport chiar așa bazat pe lucruri serioase, ci a fost un raport din care trebuia să reiasă că totul e foarte rău. (…) Lăsați deoparte acel raport! A fost pur și simplu un document 100% politic, care nu are legătură cu realitatea. Ce e adevărat e că sunt miniștri slabi, cu rezultate dezastruoase. Vă dau un singur exemplu, ministrul Transporturilor”, a adăugat Ponta.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares