Ponta răbufnește și spune cum stau lucrurile cu teza de doctorat
News

Ponta răbufnește și spune cum stau lucrurile cu teza de doctorat

Faptul ca Guvernul de tehnocrati isi foloseste puterea pentru a lupta doar cu mine arata ca au renuntat sa mai arate ca pot guverna mai bine- si pentru romanii obisnuiti si de bun simt asta e singurul lucru cu adevarat important, a spus fostul premier Victor Ponta referitor la contestarea verdictului tezei sale de doctorat. Fostul premier a contestat, în data de 15 iulie, decizia Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare privind retragerea titlului de doctor.

„Bineinteles ca am contestat decizia pur politica a noului Ministru al Educatiei Mircea Dumitru – de fapt pretul murdar pe care fostul instructor de pionieri din 1989 l-a platit pentru a ocupa timp de cateva luni scaunul din Guvern ( fostul Ministru Curaj nu a acceptat sa calce in picioare toate legile pentru a-si pastra functia) ! Eu sunt convins ca intr-o tara terorizata de Propaganda si Sistemul Securist exista multi judecatori care au curaj sa aplice legea si sa-mi dea dreptate ( cum a facut deja ICCJ prin sentinta definitiva din 2014)”, a precizat Victor Ponta.

Ce spune fostul premier despre lucrarea de doctorat: 

Pe scurt si pe intelesul tuturor:
1. Am inceput in 1999 lucrarea de doctorat finalizata in 2003- am respectat toate legile aflate in vigoare atunci (mentionand in lucrare la bibliografie toate sursele folosite) – sunt judecat acum dupa o Ordonanta de Urgenta aprobata in stil comunist in 2016 ( la 13 ani dupa) / o regula fundamentala a statului de drept este neretroactivitatea legilor

loading...

2. Am primit verdict de neplagiat in 2012 de la CNACTDU ( aceeasi institutie care a analizat atunci si teza de doctorat a Dnei Kovesi) – nimeni nu a contestat legal acel verdict / nu pot sa fiu judecat de acelasi CNACTDU dupa 4 ani si sa dea un verdict diferit fara sa fi aparut niciun element nou/ o alta regula fundamentala a unui stat de drept este sa nu judeci de mai multe ori acelasi caz daca nu au aparut elemente noi

3. Noul CNACTDU ( condus de un domn suparat si convins ca a pierdut alegerile pentru Presedintele Academiei pentru ca eu l-am sprijinit pe contracandidatul sau) a analizat o singura teza – a mea!!! Nu se pot da legi si face proceduri speciale doar pt un singur om intr-un stat de drept!

4. Nu poate o instanta administrativa numita politic de Guvernul Tehnocrat sa aplice o Lege din 2016 pt o teza finalizata in 2003/ sa judece din nou un caz judecat deja in 2012/ sa ignore o decizie definitiva a ICCJ

Daca exista stat de drept in Romania voi castiga ( din nou) in instanta/ iar instructorii de pionieri vinovati de asemenea abuzuri trebuie sa plateasca pentru asta!

loading...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top
// Infinite Scroll $('.infinite-content').infinitescroll({ navSelector: ".nav-links", nextSelector: ".nav-links a:first", itemSelector: ".infinite-post", loading: { msgText: "Loading more posts...", finishedMsg: "Sorry, no more posts" }, errorCallback: function(){ $(".inf-more-but").css("display", "none") } }); $(window).unbind('.infscr'); $(".inf-more-but").click(function(){ $('.infinite-content').infinitescroll('retrieve'); return false; }); $(window).load(function(){ if ($('.nav-links a').length) { $('.inf-more-but').css('display','inline-block'); } else { $('.inf-more-but').css('display','none'); } }); $(window).load(function() { // The slider being synced must be initialized first $('.post-gallery-bot').flexslider({ animation: "slide", controlNav: false, animationLoop: true, slideshow: false, itemWidth: 80, itemMargin: 10, asNavFor: '.post-gallery-top' }); $('.post-gallery-top').flexslider({ animation: "fade", controlNav: false, animationLoop: true, slideshow: false, prevText: "<", nextText: ">", sync: ".post-gallery-bot" }); }); });