News

Precizări IMPORTANTE de la purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea

Legea 535/2004, denumită generic „legea antitero”, a cuprins, la decizia Parlamentului, toate infracțiunile care afectează securitatea națională, nu doar pe cele de terorism, a precizat sâmbătă purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, pe pagina sa de Facebook.

”Ce nu spun cei care acuză utilizarea de către SRI a mandatelor ‘pe terorism’ în alte scopuri, cum ar fi cele legate de infracțiuni de corupție, este că între 2004 și 2014 legea 535, denumită generic ‘legea antitero’, a cuprins, la decizia Parlamentului, toate infracțiunile care afectează securitatea națională, nu doar cele de terorism”, a arătat Marincea.

Acesta a făcut trimitere la actul normativ privind prevenirea și combaterea terorismului.

”Mă explic: Deciziile instanței europene, precum și celei constituționale au impus în anul 2004 modificarea procedurii de obținere a mandatului de securitate națională până atunci reglementată de Legea nr.51/1991, în sensul eliberării acestuia de către un judecător. Întrucât la acel moment era în procedură parlamentară proiectul de lege privind prevenirea și combaterea terorismului, decizia forului legislativ a fost de includere a modificărilor legislative privind procedura de solicitare și eliberare a mandatului de securitate națională pentru toate categoriile de amenințări la adresa siguranței naționale în corpul respectivului act normativ (535/2004). Ca atare, în perioada 2004 — 2014 (moment la care Legea 51/1991 a fost modificată și reintrodusă procedura de obținere a acestui act), temeiul de eliberare a mandatului de securitate națională, indiferent de domeniul în care a fost luat, l-a constituit Legea privind prevenirea și combaterea terorismului”, a arătat Marincea.

Astfel, pornind de la faptul că în toate mandatele eliberate în această perioadă se regăsește precizat ca temei al obținerii Legea nr. 535/2004 se încearcă să se acrediteze ideea că acestea ar fi fost obținute prin invocarea unor amenințări din domeniul terorismului, a adăugat purtătorul de cuvânt al SRI.

To Top