News

Preoții primesc de la Guvern 2,3 milioane euro ca să le facă fermierilor educație agricolă

Potrivit unui proiect prezentat de profit.ro, Guvernul va apela la preoți pentru a-i convinge pe țărani să intre în asociații de producători și cooperative. Pentru această operațiune a fost deja pregătit un buget. Măsura prin care Guvernul va aloca 2,3 milioane de euro pentru ca Biserica să îi sfătuiască pe fermieri cum să se asocieze nu este văzută cu ochi buni de liderul agricultorilor, Laurențiu Baciu.

”Mă așteptam ca Guvernul să facă o informare, să aibă o reacție pe această temă. Dacă este adevărată suma de 10 milioane de lei, înseamnă că încă o dată am luat-o razna. Nu știu care este rolul Bisericii în educația fermierilor – îmi este chiar greu să îmi imaginez ce implicații ar putea avea biserica în asocierea fermierilor. Apoi camerele agricole – care camere agricole? Care nu există? Televiziunea este de stat ar trebui să facă aceste servicii de informare fără bani că și așa sunt plătiți din banii contribuabililor și nu știu dacă ar trebui sume suplimentare pentru a informa fermierii. Ar putea să facă acest lucru și acum în loc să facă alte atâtea programe ce nu interesează pe nimeni”, a declarat Laurențiu Baciu pentru Agrointeligența.

Liderul din sectorul agricol nu își explică de unde a pornit această idee a finanțării campaniei de informare pentru asociere atât timp cât cu asociațiile profesionale nu s-a discutat niciodată acest aspect.

”Sunt lucruri ciudate care sunt greu de înțeles de către noi, contribuabilii. Nu mai vorbim că la nivel de instituție pentru PNDR, AFIR cum e acum, au fost și acele caravane pe o sumă frumușică pentru educarea fermierilor, pentru informare, iar dacă adunăm aceste sume, vedem că sunt sume foarte mari care duc la 100 de milioane de euro cu efect zero”, a mai spus Baciu.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares