Life

Preotul Constantin Necula: Cel mai important este să refacem familia românească

Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, atrage atenția că proiectul de țară al României cel mai important îl reprezintă refacerea familiei românești și rezolvarea „adevăratelor și gravelor probleme de morală” și astfel românii nu vor mai fi atât de triști.

„Cel mai important este să refacem familia românească. Nouă ne lipsesc familiile și oamenii care să alcătuiască împreună punctul de creștere a familiei mari românești. Toate atacurile la ceea ce înseamnă familie, cultura familiei, educația familiei, alcătuirea familiei, construcția economică a unei familii dăunează grav familiei celei mari.

Noi nu putem restaura în mare o Românie dacă nu o restaurăm în mic. E ca la iconografia unei biserici — trebuie să fim atenți la amănunte. Suntem reveniți, dar problema e că nu suntem fidelizați în ceea ce avem de făcut. Nu avem o linie care să ne țină deasupra întristărilor cotidiene, ăsta e adevărul. Suntem foarte triști”, spune preotul.

Acesta a mai spus că a fost judecat aspru după ce a spus că ascultă muzică rock, dar cu toate acestea a anunțat că va conferenția după trei cântece rock, iar banii strânși vor fi donați pentru proiectul refacerii casei lui Iuliu Maniu, greco-catolic, de la Bădăcin.

„Voi avea o acțiune în 20 octombrie la Cluj-Napoca, strângem bani pentru casa domnului Iuliu Maniu de la Bădăcin. În deschiderea conferinței, va cânta trei cântece un grup de tineri rockeri din Cluj, Trupa lui Bunu se cheamă, pentru că unul dintre cei care o alcătuiesc este nepotul șefului formației Compact și au acceptat să fie în deschidere, nu pentru a amesteca lucrurile, ci pentru a arăta că biserica nu exclude pe nimeni, indiferent de vocație.

E dorința mea ca preot ortodox să arătăm că am depășit de mult urile regionale în Ardeal. Încercarea cea mare va fi să putem sta împreună și pentru lucrurile bune. Este o modă la români de a ne strânge când se întâmplă ceva rău. De ce nu ne-am strânge și când se întâmplă ceva bun?”, a mai spus Preotul Constantin Necula pentru Agerpres.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares