News

Procurorul dat afară de Kovesi dă din casă. Ce se întâmplă cu ADEVĂRAT în DNA

Procurorul Doru Țuluș, revocat de la DNA de șefa instituției, Laura Codruța Kovesi, a dat un interviu în sufrageria casei sale pentru presa străină, unde vorbește despre modul în care se face justiție în România și spune că, ”fără discuție, există frică în DNA”.

Interviul acordat Kanal 3 – Bulgaria a fost difuzat miercuri, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3. ”Da, fără discuție există frică în DNA”, spune procurorul Doru Țuluș, răspunzând unei întrebări a jurnalistului. În interviu, procurorul Doru Țuluș vorbește despre starea tensionată care a fost în DNA și despre scandalul în care a fost implicată șefa acestei instituții, Laura Codruța Kovesi. Dialog redat de stiripesurse.ro

Reporter: – De ce aţi renunţat la DNA?

Doru Ţuluş: – Nu am renunţat la DNA. Am fost revocat, am fost dat afară.

Reporter: – Care este motivul?

Doru Ţuluş: – Motivul formal îl reprezintă o poveste falsă şi veche de cinci ani de zile, care a fost activată după ce eu am sesizat Inspecţia Judiciară în privinţa doamnei Kovesi şi a încercării de a aduce procurorii la poligraf. În 26 iunie, împreună cu alţi doi colegi, am sesizat Inspecţia Judiciară, iar în 29 iunie s-a cerut revocarea noastră pe poveşti vechi, cunoscute şi false.

Reporter: – Vă simţiţi jignit?

Doru Ţuluş: – Nu meritam asta. Este o jignire la adresa carierei profesionale.

Reporter: – Este normal ca şefii să-şi trimită subalternii la poligraf şi să-i numească oameni care nu se ţin de cuvânt, criminali?

Doru Ţuluş:  – Cuvintele au fost laşi, infractori şi bârfitori. Şi nu este normal să-şi ducă oamenii la poligraf.

Reprorter: Când a devenit comportamentul doamnei Kovesi aşa? Sau era intotdeauna?

Doru Ţuluş: – E ciudat aici. Eu nu m-am izbit de o astfel de modalitate de a comunica cu oamenii. Aş fi mincinos să spun că mi-a făcut cutare şi cutare. Am auzit că a procedat cu alţi procurori tot de o manieră nervoasă. Dar după apariţia înregistrărilor în spaţiul public, fapt cu care eu nu am absolut nicio legătură şi nu-mi permite caracterul să fac aşa ceva, mi-a distrus echipa de poliţie judiciară, fără să mă cheme să-mi spună. A fost evident că ori mă bănuieşte pe mine, ori abia aştepta un pretext să mă elimine de acolo.

Reporter: – Aţi fost supus unor presiuni politice?

Doru Ţuluş: – Presiune din partea unor politicieni în mod direct am avut în 2007, când s-a cerut revocarea mea din postul de şef de secţie. Şi CSM, şi preşedintele au respins cererea ministrului de revocare. Asta a fost o presiune evidentă.

Reporter: – Care a fost cel mai mediatizat caz la care a lucrat?

Doru Ţuluş: – Unele dosare le-am instrumentat chiar eu, unele le-am vizat pentru legalitate şi temeinicie. Pe aceste două ipoteze, dacă vă uitaţi pentru anul 2014, s-au soluţionat nişte cauze prin condamnare. În afară de unul sau două, pe toate ori le-am instrumentat eu, ori le-am vizat eu.

Reporter: – Ce poziţii aţi ocupat în DNA?

Doru Ţuluş: – Din 2006 până în 2012 am fost procuror şef secţie de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie, iar din 2012 până în ziua în care am fost revocat am fost şef serviciu.

Reporter: Doamna Kovesi este un persoana totalitara? cine poate sa controleze activitate doamnei kovesi.

Doru Ţuluş: – Prefer să nu răspund frontal, pentru că se poate găsi acest răspuns în actul Inspecţiei Judiciare. Instituţia este controlată de procurorul general, CSM.

Reporter:  Doar din punct de vedere moral ar putea să-şi dea demisia doamna Kovesi sau pot exista şi alte căi?

Doru Ţuluş: – Înregistrările fac obiectul unui dosar penal. În niciun caz nu vreau să vorbesc despre vreo demisie în momentul acesta.

Reporter: – Ce sfat i-aţi da doamnei Kovesi?

Doru Ţuluş:  – Sincer, nu cred că aş putea să o sfătuiesc pe doamna Kovesi în legătură cu absolut nimic.

Reporter: – Cum va continua în activitatea dumneavoastră?

Doru Ţuluş: – Voi continua să lucrez în locul în care lucrez acum, PÎCCJ. Voi lucra ca până acum şi atât.

Reporter: – Se poate transforma DNA într-o armă politică atunci când este în mâinile greşite?

Doru Ţuluş:  – Îmi este categoric interzis, şi pe bună dreptate, să vorbesc, să fac vreo legătură cu politica în momentul ăsta. Cât de potrivite sau nu sunt mâinile în care se află instituţia o să se vadă în curând.

Reporter:  – În clipa acesta există o frică. Dumneavoastră ca procuror consideraţi că în sistem există această frică?

Doru Ţuluş: – Da, fără discuţie, există.

Reporter:  – Îşi va schimba doamna Kovesi comportamentul până la sfârşitul mandatului?

Doru Ţuluş:  – Nu cred că îşi va schimba comportamentul. Mă refer la cel din ultima perioadă. Asta este doar părerea mea.

Reporter: – V-aţi intoarce in DNA?

Doru Ţuluş: – În anumite condiţii, fără discuţie.

Reporter: – Aţi accepta să conduceţi DNA?

Doru Ţuluş: – Nu răspund la aşa ceva. Contextul nu este să răspund la aşa ceva.

Reporter: – Cum se va termina această poveste?

Doru Ţuluş:  – Noi vom acţiona în instanţă actele de revocare şi avem încredere. De asemenea, Insepecţia Judiciară trebuie să-şi termine treaba pe care a început-o. Sunt lucruri foarte importante şi în funcţie de ele vom vedea ce se întâmplă.

To Top