Life

Proiectul brigăzii NATO din România prinde contur. Cioloș a cerut sprijinul Canadei

Presa canadiană relatează faptul că Dacian Cioloş s-a întâlnit, miercuri, cu omologul său de la Ottawa, Justin Trudeau, iar în timpul discuțiilor, premierul roman a solicitat sprijin pentru proiectul brigăzii NATO din România. Pentru cei care nu știu, România s-a oferit să găzduiască şi să coordoneze o brigadă militară NATO de 5.000 de militari (art. aici).nato romania trupe

„Am fost foarte încântat că am discutat acest lucru şi pentru angajamentul politic din partea premierului Trudeau de a avea o prezenţă proactivă în cadrul acestui proiect. De asemenea, am solicitat o prezenţă canadiană la acest proiect „, a declarat Cioloş. Momentan nu există un răspuns clar, dar oficialii militari de la Ottawa au afirmat că „sunt analizate în mod activ opţiunile” pentru o contribuţie a Canadei la batalioanele ce urmează să fie găzduite în cele trei ţări baltice şi Polonia, pe flancul de nord-est al NATO.

Așa cum spuneam și la început, România s-a oferit să găzduiască şi coordoneze o brigadă militară NATO de 5.000 de militari. Ministrul bulgar al Apărării, Nikolay Nenchev, a anunţat pe 15 iunie, că Bulgaria ar putea trimite 400 de militari pentru brigada NATO găzduită pe teritoriul României, după întâlnirea cu omologul român, Mihnea Moţoc, de la Bruxelles, relatează novinite.com. nato rusia marea neagra„Împreună cu omologul meu român, am ajuns la concluzia că este necesară o prezenţa mult mai evidentă a forţelor NATO în zona Mării Negre. Avem o perspectivă comună în acest caz şi probabil vom discuta mai aprofundat această chestiune la summitul NATO de la Varşovia”, a adăugat Nenchev, pe marginea întâlnirii de la Bruxelles a miniştrilor Apărării din statele membre NATO. Și ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, a exprimat interesul manifestat de Ucraina pentru participarea la brigada multinaţională româno-bulgară, în cadrul discuţiilor cu omologul său român.  Cu ocazia vizitei sale la sediul NATO de la Bruxelles, ministrul ucrainean a subliniat că plănuieşte să discute despre posibilitatea participării cu trupe la brigada multinaţională româno-bulgară.nato2

„Astăzi, mai mult decât oricând, este foarte important să ne unim eforturile pentru a lupta împotriva unui inamic care ameninţa securitatea în întreaga regiune. Suntem interesaţi să participăm pentru prezervarea securităţii în zona Mării Negre,” a adăugat oficialul de la Kiev. Cert este că în urma discuțiilor această brigadă NATO prinde tot mai mult contur.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares