News

Prună vrea ca şefii DNA şi DIICOT să stea mai mult în funcție

Ministerul Justiției a lansat, vineri, procesul de informare și consultare publică privind modificarea și completarea legilor justiției, iar una dintre modificări se referă la prelungirea de la trei la patru ani a mandatelor procurorului general și a procurorilor șefi ai DNA și DIICOT.

O altă modificare propusă de Ministerul Justiției este prelungirea de la trei la patru ani a mandatelor președintelui, vicepreședintelui și președinților de secții ai Curții Supreme.

Potrivit unui comunicat al MJ, prin acest proces se dorește informarea și consultarea publicului, respectiv a membrilor corpului judiciar, membrilor celorlalte profesii din domeniul justiției, cetățenilor, mediului de afaceri, organizațiilor neguvernamentale, cu privire la soluțiile legislative propuse pentru eficientizarea și îmbunătățirea activității și organizării sistemului judiciar, în vederea asigurării unui serviciu public de calitate.

Consultarea este susținută, în plan local, printr-o serie de întâlniri regionale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și București, cu magistrați, reprezentanți ai altor profesii juridice, parteneri instituționali și ONG-uri.

Data limită până la care sunt așteptate propuneri din partea cetățenilor este 11 noiembrie 2016.

Detalii despre consultare se pot găsi la http://www.just.ro/proiect-de-modificare-si-completare-a-legilor-justitiei/.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares