News

Radu Soviani a prezentat cifrele ascunse de tehnocrați. Situația e mai rea decât pare

Analistul economic Radu Soviani a prezentat câteva cifre care arată “performanțele” tehnocraților lui Cioloș. În urma unei analize făcute de Soviani, situația este mai rea decât ne-am aștepta, dar despre ea, tehnocrații nu au suflat un cuvânt.financial-crisis-544944_640

“Avem acum demisia doamnei Aura Raducu, ministrul fondurilor europene. Nu mă încântă de nici un fel nici pe mine, nici pe cei care așteaptă fondurile europene. Cine plătește facture incompetenței doamnei Răducu? Să vedem factura pe care o lasă! Avem execuția bugetară din acest an pe primele trei luni, comparativ cu ce s-a întâmplat anul trecut, tot în primele trei luni. La sume primite de la UE în contul plăților efectuate și prefinanțare sunt mai mici în primele trei luni ale acestui ani cu 1,1 miliarde de lei, adică -82 la sută față de primele trei luni din 2015. Domnul Cioloș, expertul, comisarul,  el și-a ales cu mânuța lui câte un ministru. Cine plătește această factură de minus 1,1 miliarde de lei? Cine plătește întârzierile pentru că cei care au programe europene care sunt aprobate și nu își primesc sumele care ar trebui să vină din aceste programe europene? Cine plătește daunele pentru companii terțe care intră în contracte cu companii beneficiare de fonduri europene și care din cauza acestui blocaj financiar generat de tehnocrați, la rândul lor provoacă un blocaj financiar? La capitolul dobânzi, față de primele trei luni ale anului trecut, celuielile cu dobânzile pentru împrumuturi s-au majorat cu 28,6 la sută. Senzația mea este că există un joc de glezne tehnocrat, mici remanieri, retrageri și nimeni nu e responsabil”, a spus Radu Soviani la Realitatea Tv.

Aura Raducu

Aura Raducu

Până acum din guvernul tehnocrat au plecat două persoane, dar potrivit mai multor surse, Cioloș pregătește după Paște o remaniere, pe lista neagră fiind mai mulți șefi de ministere. Asta, după jumătate de an de la instalare. Premierul Dacian Cioloş pregăteşte primele mutări în Guvern. Potrivit unor surse apropiate Palatului Victoria, după Paşte, fiecare ministru îi va prezenta lui Dacian Cioloş un raport de activitate la mijloc de mandat, cu bune şi cu rele. Pe baza acestei discuţii tête-à-tête, premierul va decide cine nu a dat randament şi, în consecinţă, va pleca din Guvern. Miniştrii Transporturilor, Internelor, Mediului, Agriculturii şi Muncii ar putea fi schimbaţi după Sărbătorile Pascale, potrivit unor surse guvernamentale.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares