News

Raport zguduitor. Copii români, gaj la cămătari – Reuters

tumblr_m201hban9U1rno4dlo1_1280

Sute de copii români sunt traficați în orașe europene unde sunt forțați să cerșească, să fure sau sunt exploatați sexual de grupări criminale, afirmă experți în domeniu.

Socant este faptul că peste două treimi dintre victimele traficului cu ființe umane din România, cu vârsta de 18 ani, au fost traficate de o persoană apropiată sau de o persoană cunoscută și considerată de încredere în anul 2014, potrivit Agenției de combatere a traficului cu ființe umane „Reaching Out Romania„, relatează joi Reuters.

‘Părinții împrumută bani de la cămătari și, atunci când nu pot să-și plătească datoriile, dau copilul creditorilor’, a declarat Iana Matei, director al ‘Reaching Out Romania’, care conduce trei centre pentru victimele traficului cu ființe umane, pentru Thomson Reuters Foundation.

‘Copiii știu că, dacă fug, cămătarii le vor omorî mama, așa că atunci când sunt prinși de poliție, ei declară că sunt în grija unei rude apropiate, ca să nu creeze probleme’, a explicat Iana Matei.

Iana Matei a primit, din partea revistei „Reader`s Digest”, titlul de Europeanul Anului 2010. Ea a scris o carte „De vânzare: Mariana, 15 ani”, tradusă în aproape toate limbile din Europa. În 2006 a fost declarată „Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA, iar în 2007 a primit „Premiul pentru Abolirea Sclaviei” decernat de Camera Lorzilor din Marea Britanie.

„Cei mai mulţi dintre cei care se ocupă de traficul de persoane sunt de etnie romă. Am fost să îi văd pe unii şi la puşcărie. Niciunul nu a spus că regretă. Au şi ei nevoie de psihlogi, dar nu voi fi eu cea care îi va ajuta. O singură femeie care a traficat mi-a zis că înţelege cât rău a făcut. Ce societate e aceea care se uită cum copiii lor sunt vânduţi şi îi acuză pentru că au fost vânduţi? E o întrebare pe care eu o pun de fiecare dată când mi se spune ce lucruri minunate faceţi! Ce se întâmplă cu societatea asta care nu reacţionează”, spunea Iana.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares