News

Rareș Bogdan, ATAC ULUITOR la PSD: Nu suntem departe de ASASINATE POLITICE

Rareș Bogdan a avut un discurs halucinant în emisiunea Jocuri de putere pe care o realizează la Realitatea TV. Plecând de la cazul Palada – Goțiu, el a tras concluzia că nu suntem departe de a avea și asasinate politice în România. Mai mult, realizatorul a considerat că România trăiește cea mai neagră perioadă din istoria ei de 27 de ani dar totuși în acest sens nu există nici cea mai mică dovadă.

Doamnelor și domnilor, încă putem vorbi, dar România trăiește cea mai neagră perioadă din istoria ei de 27 de ani, și foarte probabil după ce aplică violența fizică, după ce sparg dinți, rup oase, lovesc cu picioarele, scuipă, amenință, vor trece la suprimări fizice. Sigur, nu intervine nimeni, așa că nicio problemă.

România pare că își dorește cineva, sau toată lumea, să devină impredictibilă, neguvernabilă și mai ales haotică. Faptul că doi penali, împing România spre haos, s-a mai întâmplat și-n alte părți, faptul că nimeni nu intervine și aceștia sunt lăsați s-o împingă spre impredictibilitate totală și spre o țară care să nu mai reprezinte, să nu mai aibă niciun orizont, este cât se poate de grav.

Pentru că după ce vor încheia cu opozanții din politică, și așa nu sunt foarte mulți, după ce vor încheia și cu jurnaliștii și instituțiile media care le sunt potrivnice, sau care își permit încă să-i critice cât se poate de argumentat, vor trece și la rezolvarea ultimului pas, spre control total.

Izolarea completă a președintelui sau demiterea sa printr-un referendum. Restul sunt floare la ureche, vor trece și veți avea o surpriză în acel moment, pentru că la fel cum nicio ambasadă occidentală nu a reacționat la ceea ce se întâmplă cu românii din Ucraina, peste 500 de mii de frați de ai noștri care nu mai pot învăța limba română, deci nici o ambasadă occidentală, nici una, ba mai mult, ambasade care felicită statul ucrainian pentru cea ce a realizat, pentru noile alegeri care afectează în mod direct 500 de mii de români, 1,300.000 de polonezi, 170,000 de maghiari, în momentul acela veți vedea că nicio ambasadă nu va mai interveni.

Ambasadele se vor împăca cu cei care le critică pentru că vor o țară controlabilă, chiar prin forță și spre asta ne îndreptăm. N-am avut în 27 de ani asasinate politice, dar România are în istorie asasinate politice. Iar drumul spre asta nu e foarte departe dacă privim spre răsărit și nu spre apus.

Eu mă întreb foarte serios, după ce am urmărit scenele, și le mulțumesc colegilor de la B1 TV. Am urmărit scenele din spate, scenele din pauză, scenele absolut înfiorătoare care s-au întâmplat în tot studioul de televiziune. Mă întreb dacă Palada, dacă acest individ mai e în libertate. Dacă acest individ avea pistol, ce făcea, îi zbura creierii domnului Goțiu? Vorbim de un vicepreședinte al senatului României, de un senator, de un om, de un cetățean”, spune Rareș Bogdan.

To Top