Celebritati

Rareș Bogdan: Ponta nu mai are nicio șansă. Maior, candidatul PSD pentru funcția de premier

Jurnalistul Realitatea TV, Rareș Bogdan, crede că George Maior va fi candidatul PSD pentru funcția de premier, în timp ce, Victor Ponta nu mai are nicio șansă. Concret, Rareș Bogdan susține că George Maior este o variantă luată în calcul de PSD, care, până la finalul anului ar putea schimba echipa de conducere, cu Vasile Dâncu președinte, Liviu Dragnea președinte executiv și George Maior prim-ministru.

George Maior

George Maior

”Cred că George Maior va fi candidatul PSD pentru funcția de premier. Cred că Victor Ponta nu mai are nicio șansă în PSD, degeaba se agită și cred că în 2019 președintele Iohannis se va bate cu Vasile Dâncu sau cu George Maior la președinție. Unul din cei doi va fi candidatul PSD la prezidențiale. PSD s-ar putea baza pe o formulă cu Vasile Dâncu lider, dublat de Liviu Dragnea ca președinte executiv și George Maior în calitatea de prim-ministru”, a declarat Rareș Bogdan, pentru stiripesurse.ro. Rareș Bogdan consideră că PNL nu are locomotive de partid pentru că Alina Gorghiu nu a atins așteptările care existau de la ea, în timp ce Vasile Blaga este ”obosit, tracasat și cred că se trezește în fiecare dimineață la 5.30 să se uite pe fereastră dacă nu au venit niște băieți în negru”.gorghiu ponta hexi pharma

”PNL are, culmea, o problemă mai mare decât PSD, care este condus de doi corupți, Ponta și Dragnea. PSD are șanse mai mari pentru că are în așteptare doi lideri complet noi: Vasile Dâncu, care nu are nicio legătură cu zona de dosariadă, de penali și mai este George Maior. PSD are două opțiuni, în momentul ăsta pentru preluarea partidului și rămânerea lui Liviu Dragnea în funcția de președinte executiv, pentru că el cunoaște bine partidul și îl coordonează. PNL are o problemă cât casa, pentru că nu are acei lideri care pot prelua partidul”, a mai spus Rareș Bogdan.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares