News

Rareș Bogdan se dă salvatorul națiunii. Mesaj de prost gust despre Tudorel Toader

Rareş Bogdan, prezentatorul emisiunii „Jocuri de Putere” de la Realitatea TV, a anunţat că miercuri va pleca la Washington, context în care a spus că aşteaptă cu mare interes proiectul de modificare a Legilor justiției.

Touși el anunță ca în România se va dezbate proiectul pe legile Justiției iar dacă situația o impune vine imediat acasă. Mai mult, Bogdan, în bogata lui imaginație consideră că pericolele din partea lui Tudorel pot fi mari.

„Mâine, la ora la care se va anunţa proiectul pe legile Justiţiei, voi fi în avionul spre Washington, dar sigur, dacă e cazul, după trei zile importante acolo, mă voi întoarce în forţă, nu voi mai rămâne nicio zi. (…) Pericolele din partea lui Tudorel pot fi infinit mai mari decât modul abrupt, brusc cu care a venit altă întrebare (n.r. referindu-se la Florin Iordache, care, într-o conferință de presă, a spus de 24 de ori „altă întrebare”) pe data de 30-31. (…)

Mă bazez enorm pe invitaţi, trebuie doar lăsaţi să vorbească. Eu nu voi aici, sufăr că nu pot comenta pachetul, dar promit să o fac. Voi ateriza la un moment dat. Poate e doar un zvon şi domnul Toader se dovedeşte un atlet al legalităţii mâine. Aşteptăm cu maxim interes”, a spus jurnalistul.

În acest context, amintim că proiectul de modificare a Legilor justiției va fi prezentat public pe data de 23 august, potrivit unui anunţ făcut de Tudorel Toader, ministrul Justiției.

To Top