News

Revoltă pe internet! Petiție împotriva ambasadorului Hans Klemm. Unde se poate semna

Atitudinea Ambasadei SUA la București care a intervenit și a criticat propunerile lui Tudorel Toader pe Legile Justiției a stârnit mare revoltă pe internet. Ambasadorul Hans Klemm a fost pus la zid pentru această acțiune care se înscrie într-un lug șir de ieșiri deplasat. Acum acesta se confruntă cu o petiție (vezi aici) prin care i se cere să fie declarat persona non-grata.

”În baza articolului 80 din Constituția României, care stabilește datoria Președintelui țării de a garanta independența națională, solicităm președintelui României, Klaus Iohannis, să îl declare pe ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, PERSONA NON GRATA, conform articolului 9 din Convenția de la Viena din 1961, pentru următoarele motive :

1. Încălcarea articolului 41, paragraful 1 al Convenției de la Viena din 1961 cu privire la imixtiunea diplomaților în activitatea de guvernare.

2. Pentru nerespectarea statului de drept, prin susținerea nesupunerii magistraților nici unuei forme de control.

3. Pentru nerespectarea drepturilor cetățenilor României, prin susținerea unor persoane care încalcă drepturile omului, fapt evidențiat și de despăgubirile pe care le obțin cetățeni români la CEDO.

4. Pentru nerespectarea votului românilor, prin împotrivirea la unele acte normative propuse de coaliția de guvernămînt, care deține majoritatea în Parlament.

5. Pentru presiuni făcute asupra Guvernului și Parlamentului în activitatea de legiferare.

6. Pentru îndemnul  făcut unor categorii profesionale de a susține un sistem de justiție abuziv.

România trebuie tratată cu respectul cuvenit unui STAT SUVERAN. Domnule Președinte Klaus Iohannis, vă cerem să vă respectați obligația constituțională de a fi ROMÂN !”, se arată în petiție.

Mai mult, deputatul PSD Liviu Pleșoianu solicită „expulzarea” ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, despre care susține că s-a amestecat nepermis de mult în activitatea parlamentară și guvernamentală a României.

Date fiind ingerințele repetate în treburile interne ale țării mele, solicit expulzarea de urgență a ambasadorului Hans Klemm. Dacă suntem cu adevărat un stat independent și suveran, dacă ne respectăm Constituția și pe noi înșine, nu mai putem tolera amestecul acestui ambasador în activitatea parlamentară și guvernamentală, precum și în politica românească în ansamblul ei. Nu e absolut deloc treaba ambasadorului Hans Klemm, așa cum nu e, în general, treaba niciunui ambasador cum anume hotărâm noi să ne construim propriul cadru legislativ”, a scris Pleșoianu, miercuri, pe pagina lui de Facebook.

De asemenea, deputatul îi impută ambasadorului SUA pozițiile privind sistemul de justiție, dar și faptul că a susținut protestele antiguvernamentale.

To Top