News

România pustie: 16 români pe oră plecă din țară

O oră, un timp pe care îl poți petrece la muncă, în fața televizorului sau la cumpărături. În cele 60 de minute care trec, uneori, fără să ne dăm seama, din România pleacă 16 români!

La o socoteală rapidă, ies ușor, pe zi, cam 3 avioane sau vreo 7 autocare pline. În studiul anual privind migraţia, Organizaţia Naţiunilor Unite dezvăluie că, în ultimii 15 ani, România ocupă locul doi în ceea ce privește cea mai rapidă creştere a numărului de emigranţi, după Siria, stat aflat în război! Datele arată că din România au plecat 3,4 milioane de oameni, adică 17% din populația țării sau un român din cinci, cum preferați. Adevărata cifră este însă mult mai mare.

Dezastrul este, desigur, în legătură cu cei ce au plecat, cei care nu se mai întorc sau cei ce vor să plece. De ce-și părăsesc românii țara? Pentru că nu mai cred în viitorul lor aici. Tinerii sunt frustrați, în lipsa unor oportunități viabile în raport cu propriile competențe, adulții încearcă să-și salveze „onorabil” bruma de viață rămasă după atâtea succesive naufragii, bătrânii – puțini, de altfel – își urmează copiii plecați, pentru că oricum nu mai au nimic de pierdut.

Exodul românilor spre străinătate pare de neoprit. De ce pleacă românii? Pentru că „România e săracă, mizeră, coruptă şi lipsită de oportunităţi”, cel puțin asta reiese din studiile publicate de Fundația Friedrich Ebert. Românii pleacă pentru că locurile de muncă lipsesc, „în ţară se trăieşte greu”, iar „aici nu‑ţi poţi face un viitor, pentru că nu poţi câştiga un ban decent”.

Am să trag acest semnal de alarmă până când se va schimba ceva! România, trezește-te, România ta nu mai este „acasă”! Să nu ne mințim! Cei mai mulți dintre românii plecați, nu se întorc!

Chem toate forțele politice la un program prioritar menit să încurajeze revenirea în țară a românilor plecați peste hotare, prin recunoașterea valorii reale a muncii și plata corectă a acesteia, reforma statului și evoluția serviciilor sociale, crearea condițiilor menite să ofere posibilitatea unui parcurs profesional și personal de succes în țară, preocuparea autorităților pentru diaspora românească, reformarea din temelii a clasei politice pentru a putea fi capabilă să producă schimbarea. Altfel, România rămâne o ţară fără perspective și din ce în ce mai pustie!

Laurenţiu Rebega, europarlamentar

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top