News

Romeo Beja, mâna dreaptă a lui Miron Cozma a fost prins după 11 ani

Romeo Beja, cunoscut drept mâna dreaptă a lui Miron Cozma în timpul mineriadelor, a fost prins, după 11 ani de la condamnarea sa. Beja se ascundea din 2005, de când fusese condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul mineriadei din 1999. Potrivit unor surse din Poliţie, Romeo Beja a fost depistat miercuri la Curtea de Apel Bucureşti unde se prezentase la un termen într-o altă cauză. El a fost prins de poliţişti care l-au dus la Penitenciarul Rahova pentru punerea în executare a mandatului de 5 ani de închisoare, pedeapsă primită pe 28 septembrie 2005.10777-mediafax-foto-dragos-cristescu

El fugise din aprilie 2005 și a fost în mai multe țări, printre care și Austria. Romeo Beja este acuzat că a fugit cu banii minerilor. In 14 ianuarie 1999 peste 1000 de mineri escaladau barajul înălțat în Defileul Văii Jiului, amenințînd că nu se vor opri decît dupa ce vor ajunge în Capitala daca nu primesc 10.000 de dolari pentru fiecare ortac disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viață. Radu Berceanu, ministrul Industriilor de atunci respinge asemenea cereri catalogandu-le ca fiind „aberații”. 3290-1Beja a fost pus sub acuzare pentru ultraj contra bunelor moravuri în formă agravantă, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, toate în legătură cu violenţele produse de mineri în 1999, atunci când li s-a blocat deplasarea către Bucureşti.
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top