Externe

Rusia nu se joacă: Ne întărim prezența militară la granița de vest. Avem echipamente noi și moderne

vladimir putin

Rusia își va consolida apărarea la granița de vest prin implementarea a 2.000 de unități care să aibă în dotare echipamente noi și moderne. Acțiunea întreprinsă de Federația Rusă este un răspuns la consolidarea de  trupe a NATO în Europa de Est. Kremlinul a condamnat atât sporirea efectivelor militare cât și construirea unui unui scut antirachetă în Europa de Est, acestea fiind în viziunea oficialilor de la Moscova, amenințări directe la adresa securității naționale a Rusiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul apărării din Rusia, Serghei Șoigu. El a mai precizat că Statele Unite și alți membri ai NATO continuă „să își sporească potențialul lor militar, mai ales în țările vecine Rusiei”. Ministrul rus a mai declarat oficialilor apărării de la Moscova, în data de 29 iunie, că „situația militară și politică la frontierele vestice ale Rusiei rămâne instabilă.”

În discursul său, Șoigu a mai remarcat că NATO are în plan aducerea de noi batalioane în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia. Membrii estici ai NATO au cerut prezență militară mai sporită în regiune, după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea în primăvara anului 2014.

Ministrul Șoigua a mai adăugat că Viktor Kravciuk, comandantul flotei baltice și Serghei Popov,șeful flotei de personal, au fost concediați pentru „lipsă de responsabilitate ” și „denaturare a starii reale a lucrurilor.”

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares