News

Să ne ținem bine! Monica Macovei visează și spune ce ar face dacă ar ajunge iar ministrul Justiției

Europarlamentarul Monica Macovei visează la un nou mandat în fruntea Ministerului Justiției. Ea a spus în cadrul unui interviu chiar și ce planuri are dacă ar ajunge din nou să obțină această funcție importantă în statul român.

”Am fost întrebată de Reporter Virtual ce măsuri aș lua dacă aș fi din nou ministru al Justiției. Și am spus că, în primul rând, aș transpune astăzi Directiva confiscării extinse și de la terți.

Aș transpune Directiva cuvânt cu cuvânt, și nu aproximativ, schimbând astfel sistemul penal în România prin concentrarea pe punerea sub sechestru și confiscarea, într-un proces, a averilor nejustificate prin veniturile reale, chiar și atunci când averile se află pe alte nume, dar sunt sub controlul proprietarului real care se ascunde în spatele altora.

Aș interzice acțiunile la purtător, anonime, și care astăzi nu permit identificarea proprietarului real al acțiunilor la companii publice sau private și nu lasă urme la nicio tranzacție, când acțiunile la purtător trec dintr-o mână în alta.

Apoi, aș fi un scut de netrecut împotriva politicienilor și mogulilor pentru judecătorii și procurorii imparțiali, onești și profesioniști care își înțeleg menirea.

Politică internă și externă – aș lua orice măsură ca să împiedic trasformarea României într-o gubernie rusească.

Liberalizarea vieții politice și dreptul de a alege și de a fi ales – aș propune, fără să cedez, schimbarea legilor electorale, votul prin internet și reprezentarea corectă a diasporei în Parlament”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

Nu cred că mai miră pe nimeni faptul că aceasta a lansat un nou atac la adresa PSD și liderului partidului, Liviu Dragnea.

”Liviu Dragnea nu înțelege cât rău face României. Sau înțelege, dar nu îi pasă. Închide toate ușile Europei, pentru că el vrea să controleze România, să fie stăpânul absolut, ca să fie sigur că scapă de orice răspundere pentru faptele lui. Vă amintesc că în februarie, Dragnea a mai trimis un prim-ministru la Bruxelles, pe dl Grindeanu. La nici 5 luni distanță, la Bruxelles ajunge un alt prim-ministru PSD-ALDE, pus în funcție pentru că PSD-ALDE și-a picat propriul Guvern prin moțiune de cenzură.

Este greu de înțeles la Bruxelles o astfel de situație. Ce încredere să mai ai în astfel de politicieni? Liderii europeni nu mai au încredere. Și este modul lor de a arăta această neîncredere în războaiele și interesele personale ale lui Dragnea. L-au lăsat pe dl Tudose singur”, a precizat Macovei.

To Top