News

SCANDAL fără precedent în cel mai înalt for al Justiţiei. A fost ”deranj” la DNA

Scandalul din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii nu a mai putut fi ascuns miercuri, odată cu şedinţa de plen suspendată din lipsă de cvorum. Acuzaţiile sunt grave: auditul Inspecţiei Judiciare la DNA ar fi deranjat, urmează să vină oameni „pregătiţi emoţional” şi se încalcă drepturile.

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, a vorbit în termeni duri despre situaţia din Consiliul Superior al Magistraturii spunând că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei „execuţii”. Efectele, susţine judecătoarea, sunt după controlul „fără tact şi respect” care a fost făcut la DNA.

„Am citit cu uimire avalanşa de materiale care mi-au ajuns pe mail zilele acestea. Ca într-o competiţie, s-au întrecut pe rând, cu numeroase reclamaţii, formulate la adresa activităţii Inspecţiei Judiciare care se pare că şi-a realizat obiectivele ‘fără tact şi respect’ atunci când a verificat structura de parchet, supusă unui control obişnuit pentru instanţe, reclamaţii venite nu doar de la vârful DNA ci şi din partea unor inspectori judiciari, îngrijoraţi de limitele controlului.”, arată Baltag.

Acuzaţiile merg chiar mai departe…în funcţie urmează să fie puşi oameni „pregătiţi emoţional„ care să ia deciziile potrivite.

„Execuţia la care urmează a fi supusă această instituţie (Inspecţia Judiciară – n.red.), prin declanşarea fulger a unei proceduri de revocare a conducerii, face parte din ‘strategia’ extinsă la care se lucrează, din umbră, de ceva timp. Toate ideile ‘de reformare’ nu vizează binele sistemului. Acest lucru este foarte clar, doar supunerea acestuia. Instalarea unor persoane noi, pregătite deja emoţional ‘desemnate de noi’ ( vorba unora) va permite, în viitor, înnăbuşirea oricăror revolte, critici venite din interior. Cum să acceptăm măcar ideea că noi trebuie să fim cei care îi recrutăm pe inspectori şi vom decide conducerea, pentru ca mai apoi să decidem cine va fi sau nu sancţionat!? Nici măcar începuturile democraţiei juridice nu au fost atât de lipsite de tact, de obiectivitate. ‘…şi tot noi să decidem conducerea…’ .

Gabriela Baltag se află momentan în concediu. Alţi cinci judecători, printre care şi preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, au refuzat să intre miercuri în şedinţa ce avea pe ordinea de zi raportul auditului extern al managementului Inspecţiei Judiciare (IJ). Revocarea inspectorilor şefi poate fi dispusă exclusiv pe baza acestui raport.

Contestatarii au susţinut că intenţia era clară, şi anume revocarea conducerii Inspecţiei Judiciare, fără ca cei vizaţi să se poată apăra.

Semnatarii comunicatului de presă sunt Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Simona Marcu, reprezentant al judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, reprezentant al judecătorilor curţilor de apel, Nicoleta Ţînţ, reprezentant al judecătorilor curţilor de apel şi Evelina Oprina, reprezentant al judecătorilor tribunalelor.

Informaţii potrivit cărora la baza întregului scandal stă raportul de audit efectuat de Inspecţia Judiciară la DNA au apărut şi cu o zi înainte. Surse citate de media spuneau că se încearcă protejarea Laurei Codruţa Kovesi deoarece raportul ar fi unul devastator şi că o nouă conducere a Inspecţiei Judiciare ar putea să nu valideze acest raport.

Dar lucrurile nu au fost mai calme nici în Inspecţia Judiciară. Surse din sistem au declarat pentru MEDIAFAX că unii inspectori şi-au acuzat colegii că nu ar fi respectat legea în efectuarea controlului la DNA.

Inspecţia Judiciară a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General. Controlul s-a încheiat săptămâna trecută iar, până în 15 septembrie, inspectorii vor redacta concluziile, astfel încât raportul să ajungă în plenul CSM până în 6 octombrie.

În total, în plenul CSM, sunt 17 magistraţi şi doi reprezentanţi ai societăţii civile (ultimii doi nefiind încă nominlizaţi). Pentru ca într-o şedinţă să se poată lua decizii este nevoie de prezenţa a cel puţin 15 membri.

La câteva ore de la anularea şedinţei a apărut un alt punct de vedere semnat de această dată de 8 magistraţi care au vrut să participe la plenul CSM: judecător Andrea Annamaria Chiş, judecător Mihai Bogdan Mateescu, judecător Mihai Andrei Balan, procuror Codruţ Olaru, procuror Cristian Mihai Ban, procuror Florin Deac, procuror Nicolae Andrei Solomon şi procuror Tatiana Toader.

Cei menţionaţi spun că inspectorii şefi au fost invitaţi atât la şedinţa de marţi a Comisiei nr.1, cât şi la plenul de miercuri, dar nu fost prezenţi. Totodată, cataloghează ca fiind o presiune de neacceptat atitudinea celor 5 judecători.

 

To Top