News

Schimbări importante pentru viitorii pensionari ai României. Anuntul premierului Tudose

Premierul Mihai Tudose a anunţat că vârsta de pensionare ar putea creşte în curând „cu un an, doi”, în condiţiile în care fiecare ţară stabileşte acest lucru în funcţie de speranţa medie de viaţă a locuitorilor săi.

Legislația europeană este una, fiecare țară își dimensionează fenomenul în funcția de vârsta, speranța medie de viață din țara respectivă. Când vom ajunge și noi cu speranța de viață la peste 80 de ani, stăm și noi de vorbă despre acest lucru. Deocamdată, o să mai crească cu un an-doi, probabil începând cu peste un an, peste doi ani„, a declarat premierul Mihai Tudose într-un interviu pentru Agerpres.

Vârsta standard de pensionare este, în momentul de față, de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. Totodată, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex.

În urmă cu o săptămână, Ministrul Muncii susţinea, după o întâlnire cu sindicatele, că nu există o discuţie în acest sens.

”Nu am spus nici de egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei, nici de creșterea vârstei de pensionare, pentru România. Am prezentat, pe scurt, legislația europeană. Pana la 1 August doar culegem date, nu lucram pe textul de lege”, preciza Olguţa Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.

To Top