News

Scrisoarea Codruţei Kovesi către subalterni

Scandalul din DNA capătă noi proporţii! Laura Codruţa Kovesi a trimis o scrisoare intimidantă colegilor săi imediat după difuzarea înregistrărilor. România TV v-o prezintă în exclusivitate. În acelaşi timp, procurorii răzvrătiţi din DNA continuă să îi aducă acuzaţii grave Codruţei Kovesi.

Kovesi începe scrisoarea spunându-le procurorilor că toate lucrurile bune făcute de DNA au fost şterse în momentul în care au apărut înregistrările pe care România TV le-a difuzat în premieră.

„Unul, una, dintre curajoşii DNA a înregistrat precum infractorii pe toţi colegii care au participat la o şedinţă şi s-a vândut apoi unor politicieni sau jurnalişti”.

Laura Codruţa Kovesi le transmite celor din subordine că va găsi vinovatul. Tocmai de aceea, la intrările în sediile DNA vor fi controale aspre. Mai mult, niciun procuror nu va avea voie să lipsească nemotivat de la birou, mai transmite Kovesi în scrisoare.

De cealaltă parte, procurorii au început să resimtă presiunile şefei lor. Mihaela Iorga Moraru şi Doru Ţuluş, aflaţi în război cu şefa DNA, o pun la perete în memoriile pe care le-au adresat autorităţilor.  Cei doi procurori consideră scopul până la urmă al acestei anchete nu este de a afla exact de ce a apărut în presă, ci cine a înregistrat-o pe şefa DNA în acea şedinţă.

Mai mult, foştii procurorii DNA au afirmat că interogarea martorilor şi testul poligraf au avut acelaşi scop: depistarea celui care a înregistrat şedinţa şi a făcut totul public.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares