News

Se pregătește terenul pentru un nou premier tehnocrat – planul lui Iohannis?

După experiența Dacian Cioloș, românii ar putea avea din decembrie, după alegeri, un nou premier tehnocrat. Se pare că acesta este un plan care se coace de ceva vreme între pereții Palatului Cotroceni. Astfel, Klaus Iohannis ar putea numi un nou premier tehnocrat, după alegerile legislative din toamnă. Dezvăluirea vine chiar de la consilierul politic al şefului statului, Laurențiu Ștefan.

Laurenţiu-Mihai Ştefan, consilier prezidenţial

Laurenţiu-Mihai Ştefan, consilier prezidenţial

„PSD şi PNL vor obține fiecare 32%-35 % la alegerile legislative şi, prin urmare, nu vor reuşi să guverneze singure. Cele două grupuri mari încă mai au nevoie de aliați pentru a ajunge la acele numere care să le permită să formeze o majoritate, astfel încât acesta este un joc deschis. Nici măcar o alianță a social-democraților cu două partide mai mici nu îi va ajuta să atingă pragul de 50% necesar pentru a propune un premier”, a spus Laurenţiu Ştefan pentru Reuters.iohannis la cotroceni

Consilierul de la Cotroceni a mai declarat că, ţinând cont de aceste considerente, nu va rămâne altceva de făcut decât numirea de către Klaus Iohannis a unui alt premier tehnocrat. „În mod evident, președintele va căuta un prim-ministru. Vom vedea dacă acesta este un premier politic sau unul cu o scurtă carieră politică, ori chiar un tehnocrat… încă sunt multe semne de întrebare”, a spus Laurențiu Ștefan. Reuters aminteşte că președintele Klaus Iohannis l-a numit în noiembrie anul trecut pe Dacian Cioloş în funcţia de prim-ministru pentru a forma un guvern tehnocrat, această numire venind după ce Victor Ponta şi-a dat demisia în urma incendiului de la Colectiv. Laurenţiu-Miahi Ştefan a fost, timp de 10 ani, consilier politic în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares