News

Sindicaliștii TĂCUȚI în perioada Băsescu devin VOCALI: 10.000 de oameni în fața Guvernului

Toamna începe cu proteste în Capitală, astfel că sindicaliștii Cartel Alfa au anunțat că vor ieși în stradă miercuri. Ei spun că sunt nemulțumiți de măsurile Guvernului și se vor strânge în fața Guvernului, la ora 11. Se pare că sindicaliștii care au fost așa tăcuți în perioada neagră a mandatelor lui Băsescu devin foarte vocali. Nu credem că mai are rost să întrebăm acum ce s-a întâmplat cu ei când se tăiau salariile și alte venituri.

Circa 10.000 de oameni sunt aşteptaţi să participe miercuri la un protest faţă de decizia Executivului de a trece plata asigurărilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, catalogată drept o nouă formă de sclavagism, potrivit Antena 3.

”Mâine (miercuri – n.r.) în fața Guvernului, la București, va fi un miting la ora 11. Este un experiment care încearcă transferul taxelor de la angajat la angajator și care astfel anulează creșterile salariale. Astfel, ne confruntăm cu o nouă formă de sclavagism”, a precizat președintele Cartel Alfa, sindicalistul Bogdan Hossu.

Și președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a anunțat, marți, că oamenii vor ieși la protest miercuri, alături de cei ai Cartel Alfa.

Nu se știe câte persoane se vor aduna la Palatul Victoria, dar sindicaliștii atrag atenția că acesta este începutul protestelor.

To Top