News

Sorin Grindeanu, primul sfat pentru viitorul premier

Sorin Grindeanu a făcut declarații, la Palatul Victoria, după adoptarea moțiunii de cenzură. El a ținut să-i dea viitorului premier un sfat: Să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea! Acesta speră ca după 6 luni să nu se ajungă într-o situație similarăm pentru că România nu ar merita așa ceva.

”Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături aceste zile. Sunt foarte mulți români care și-au arătat susținerea. Românilor le spun că o să-mi fac datoria până la capăt, până când țara va avea un guvern funcțional. Sper ca votul de azi din Parlament să nu fie o mare greșeală.

Important este să trecem peste acest blocaj și să transmitem investitorilor din lumea întreagă că România va fi un mediu stabil și predictibil. Românii trebuie să simtă cât mai puțin efectele acestei crize politice. PSD nu înseamnă Liviu Dragnea și nu înseamnă nici Sorin Grindeanu. Acest aprtid trebuie să rămână unit, iar eu voi rămâne în PSD, care nu trebuia să treacă printr-o astfel de încercare: să-și dea jos propriul Guvern pentru că așa vrea un om.”, a declarat Sorin Grindeanu.

”Am ales calea cea mai grea. Să nu mă rog de nimeni, să nu negociez cu nimeni, ci să fiu corect și transparent și să-mi fac datoria până la capăt într-un mod onest.”, a mai spus Grindeanu.

Sorin Grindeanu a afirmat că a vorbit cu președintele Iohannis după aprobarea moțiunii de cenzură, însă nu a dorit să spună ce a declarat cu acesta

”Eu l-am informat pe președinte cu privire la votul din Parlament, iar apoi a urmat o dicuție telefonică. Informația a plecat de la mine prin sms, apoi a urmat telefonul”, a afirmat acesta.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares