News

Sorina Matei: Aceasta este una dintre performantele procurorului general Lazăr

Jurnalista Sorina Matei a comentat IRONIC faptul că Nicolae Popa, condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare, în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii, a fost eliberat condiţionat, după ce a stat în spatele gratiilor trei ani şi două luni, potrivit unei decizii a Judecătoriei Găeşti.

Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti a transmis Judecătoriei Găeşti o propunere de eliberare din închisoare a lui Nicolae Popa.

În baza acestei propuneri, Judecătoria Găeşti a dispus, în 24 august, punerea în libertate a lui Popa. Decizia nu era definitivă şi putea fi contestată în cel mult trei zile. Cum nicio contestaţie nu a fost depusă în acest caz, în 30 august, Nicolae Popa a fost eliberat din penitenciar.

”În anii 2000, din cauza prăbuşirii FNI, 300.000 de oameni au suferit. Nicolae Popa, director al Gelsor, a fost condamnat în contumacie pentru fraudă şi delapidare şi fugise din ţară. A fost adus cu greu, încarcerat, şi acum a scăpat pentru că Parchetul General nu a contestat eliberarea condiţionată. Din performanţele procurorului general Lazăr”, a scris aceasta pe facebook.

În iunie 2014, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Nicolae Popa, în dosarul prăbuşirii FNI, la 10 ani şi patru luni de închisoare.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.

La scurt timp de la prăbuşirea, în mai 2000, a Fondului Naţional de Investiţii, Popa a plecat din ţară. Aproape doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare.

Popa a fost arestat în 2 decembrie 2009, de către autorităţile judiciare indoneziene, şi adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011.

To Top