Life

Succes de proportii. Primele 4 persoane „Most Wanted” pe site-ul Europol sunt români

Primele patru persoane date în urmărire de Europol sunt români, lista „Most Wanted” debutând cu Gregorian Bivolaru şi continuând cu doi interlopi şi fratele lui Omar Hayssam, potrivit informaţiilor postate pe site-ul instituţiei, potrivit Mediafax.

Fie că au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiuni de înşelăciune, constituire a unui grup infracţional, fie că sunt urmăriţi pentru fapte penale, cei patru români deschid lista celor mai căutate persoane de către Europol.

Ordinea în care ei apar în această listă este dată de momentul în care au fost daţi în urmărire internaţională, criteriul principal nefiind gravitatea faptei pe care au săvârşit-o.

Primul pe listă este Gregorian Bivolaru, ale cărui nume şi fotografie au fost publicate pe site-ul instituţiei în cursul zilei de vineri. Liderul MISA este căutat pentru că ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de trafic de persoane şi abuz sexual. Conform site-ului, aceste infracţiuni ar fi fost înfăptuite în Franţa sau Finlanda, începând din 2006 până în 2013.

Gregorian Bivolaru a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile din Finlanda, după ce a fost emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său. El nu a fost găsit la domiciliul din judeţul Sibiu şi se pare că ar fi plecat din ţară în ziua care a urmat eliberării din Penitenciarul Bistriţa. Se pare că, în prezent, liderul MISA se află în Suedia.

De altfel, numele lui Gregorian Bivolaru s-a mai aflat pe lista Europol, înainte să fie prins în Franţa şi predat autorităţilor din România.

Imediat după Bivolaru se află interlopul ieşean Gheorghe Clapon. El este căutat de autorităţi după ce a fost condamnat la nouă ani şi cinci luni de închisoare pentru uz de fals şi spălare de bani. Clapon a dispărut imediat după ce magistraţii au anunţat sentinţa în cazul său, în luna aprilie.

Ieşeanul a fost condamnat după ce a reuşit să dea un tun de peste 1,2 milioane de euro. El, alături de alţi complici, au păcălit reprezentanţii unor firme din Bucureşti şi Germania. Ei au semnat contracte de intermediere şi vânzare-cumpărare a unor utilaje industriale care ar fi trebuit să fie aduse din Ucraina. Interlopul le-a arătat reprezentanţilor firmelor utilaje care arătau exact precum cele din documente, însă ele aprţineau altcuiva.

Lista Europol este continuată cu fratele lui Omar Hayssam. Omar Mukhles, condamnat pentru răpirea jurnaliştilor români în Irak, se află pe lista „Most Wanted”, întrucât a dispărut după condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare pentru fapte de terorism.

„În perioada 23 — 30 iunie 2006, a planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a unui cetăţean, cunoscând faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români, în Irak”, se arăta într-un comunicat al IGPR, de la jumătatea anului 2016.

Lista este completată de Ionel Silvestru, un român căutat pentru că a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare pentru proxenetism, trafic de minori şi trafic de persoane. El este dat în urmărire internaţională de mai bine de şase ani.

Între 2004 şi 2010, fugarul a racolat zeci de fete, multe dintre ele minore, pe care mai apoi le-a trimis în cluburi din Spania şi Marea Britanie, unde le-a obligat să se prostitueze, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Române pentru MEDIAFAX. Victimele erau racolate din zona oraşelor Hârlău şi Măcin, de pe urma lor reuşind să obţină beneficii de peste jumătate de milion de euro, au mai precizat sursele citate.

Cei patru români completează lista celor 65 de persoane căutate internaţional, aceştia fiind atât condamnaţi, cât şi suspectaţi că ar fi comise infracţiuni grave sau acte de terorism în Europa.

To Top