News

Surse: Inspecția Judiciară rămâne la CSM

Lovitură pentru Tudorel Toader. Inspecția Judiciară (IJ) rămâne în continuare în subordinea Consiliului Superior al Magistraturii, au declarat surse oficiale pentru News.ro.

Toader dorește trecerea IJ în subordinea ministerului Justiției. Acest lucru presupune că ministrul poate să ceară procurorului general sau, după caz, procurorului şef al DNA sau DIICOT informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.

De asemenea, potrivit proiectului, preşedintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi ai parchetelor, iar durata mandatului acestora este extinsă de la trei la patru ani.

De asemenea, CSM a publicat calendarul avizării propunerilor de modificare a legilor justiţiei promovate de ministrul Tudorel Toader şi arată că până în 13 septembrie aşteaptă observaţiile magistraţilor şi că în ultima săptămânâ din septembrie va emite un aviz, pozitiv sau negativ, faţă de aceste propuneri.

To Top