Gorghiu aşteaptă de la Dumnezeu un premier liberal

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, l-a invocat pe Dumnezeu la mitingul liberalilor de duminica. Asta între atacurile transmise printre dinţi la adresa social democraţilor. Mai exact, acum ştie şi Dumnezeu ce aşteptări are Alina Gorghiu de la El.

„Putem da atât cât putem face. Dacă mințim, dacă supralicităm, dacă vindem iluzii, înseamnă că nu suntem noi cei care ne ridicăm la înălțimea unei nații care are cetățeni valoroși și cu aspirații, o națiune care are cetățeni cu speranțe, principii și valori merită o clasă politică la acea înălțime. Dumnezeu să ne ajute și să ne dea România la 100 de ani cu un premier liberal!”, a conchis președintele PNL.

Divinitatea nu este pentru prima dată invocată de formaţiunea politică. Președintele de onoare al liberalilor, Mircea Ionescu Quintus, a spus la ședința Consiliului Național de Coordonare (CNC) al formațiunii că PNL este foarte puternic și va câștiga alegerile cu ajutorul lui Dumnezeu care este liberal.

„Mă opresc aici, cu ruga lui Dumnezeu să mă țină în putere, să contribui și eu la campania electorală și sunt convins că partidul nostru nu poate să nu câștige alegerile. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu, care, după părerea mea, e și creștin, e și liberal”, a declarat Mircea Ionescu Quintus.

Trecând peste asta, Alina Gorghiu nu şi-a uitat nici duşmanii şi a afirmat că PSD se hrănește din disperare, sărăcie și regrete, ea adăugând că „mârlănia” în clasa politică nu are ce să caute.

„Niciodată nu au fost atât de mari diferențele între noi și PSD. (…) PSD se hrănește din disperare, din sărăcie, din regrete. Dragii mei liberali, haideți să facem cumva să-i penalizăm atunci când vând iluzii. Iluzia și traficul de iluzie nu dor acum în campanie, o să-i doară pe români imediat după. Avem obligația să spunem tuturor că mârlănia în politică nu mai are ce să caute”, a spus Gorghiu, la mitingul organizat în Piața Revoluției.

De asemenea, președintele PNL a declarat duminică în fața celor prezenți la mitingul de lansare a candidaților liberali la alegerile parlamentare că PNL începe ”o revoluție pașnică  a cuvântului dat”.

„Am două motive de mare bucurie. Primul motiv este că gămălia mea împlinește astăzi șase luni și este undeva în public la primul miting liberal. Al doilea motiv, politic de data aceasta, este faptul că astăzi cu România 100, cu cei 100 de oameni noi, cu un PNL care înțelege nevoile societății românești începem acea revoluție pașnică a cuvântului dat, a respectului pentru fiecare român, a decenței față de oricine vrea să trăiască în această țară. Este o revoluție a responsabilității, o revoluție pe care ne-o dorim cu toții și pe care o vom duce înainte cu Dacian Cioloș prim-ministru”, a mai spus Gorghiu citată de Agerpres. (foto: zdbc.ro)

Dumnezeu a fost dat în judecată de un pușcăriaș român

Mircea Pavel, un deţinut din România, a făcut o plângere penală împotriva lui Dumnezeu. „Pârâtul Dumnezeu” este acuzat de trafic de influenţă, înşelăciune, tăinuire şi primire de foloase necuvenite. Aceasta este cu siguranță cea mai ciudată plângere penală.

„Prin botezarea mea la biserică s-a făcut un contract cu pârâtul Dumnezeu pentru a-l îndepărta pe diavol din mine şi a mă feri de necazuri. Până acum, pârâtul nu şi-a onorat contractul. Dimpotrivă, a pretins şi primit de la mine diferite bunuri şi rugăciuni în schimbul iertării păcatelor şi promisiunii că voi scăpa de necazuri şi voi avea o viaţă mai bună“, scria deţinutul din Penitenciarul Timişoara în 2005. Dosarul a fost clasat.1000045-00-00-00-00_lg

Ciudați mai sunt. Pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat un proces în care o româncă a chemat în judecată 104 de personalităţi ale lumii, printre care Barack Obama, Regina Angliei sau Prinţul Charles. Femeia reclama modul în care fusese soluţionat în Anglia un proces de-al său.