După ce ne-au luat pământul, străinii au liber şi la tăiat păduri: Exportul de lemne nu va mai fi limitat

Parlamentarii nu se mai ţin de promisiune. Exportul de lemne nu va mai fi limitat, în ciuda promisiunilor pe care le făcuseră aleşii neamului în primăvara anului trecut. Asta după ce legea care restrângea comerţul cu mase lemnoase a stat mai mult de un an în comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, iar acum este considerată învechită, conform B1

În primăvara 2015 guvernul Ponta anunţa o lege care ar fi trebuit să limiteze exportul de mase lemnoasă din România. O lege care ar fi trebuit să treacă în timp record de Parlament. Legea prevedea introducerea unui sistem mai strict de monitorizare a exporturilor și livrărilor intra-comunitare de materiale lemnoase. Proiectul privind monitorizarea exportului de lemne a fost însă adoptat în regim de urgență, în iunie 2015, doar de Senat, pentru a sta în Camera Deputaților mai mult de un an, deși trebuia dezbătut și aprobat în procedură de urgență.

Dacă în cazul unor proiecte, precum Legea insolvența persoanelor fizice, Parlamentul s-a luptat, tot în preajma alegerilor, cu Guvernul devansând intrarea în vigoare, în cazul monitorizării exporturilor de lemne deputații din comisia de specialitate nu doar că nu au introdus un nou termen de aplicare, având în vedere întârzierea dezbaterii, dar au respins proiectul în doar câteva secunde, afirmând că este învechit.

Aceştia susţin chiar că legea ar avea efecte negative grave împotriva economiei româneşti.

Măsurile cuprinse în proiectul de lege ar genera consecințe economice negative în lanț, afectând grav pe cei 7000 de operatori economici din industrie, dar și societățile de exploatare a lemnului și proprietarii de păduri. Economia românească de mobilă și construcții nu poate absorbi decât jumătate din cantitatea de produse din lemn. Cealaltă jumătate este în mod tradițional o importantă componentă a exportului românesc.

Acum, documentul este pregătit în această formă pentru votul final al camerei Deputaților. Un alt proiect, mult mai radical, care interzicea complet exportul de orice fel de masă lemnoasă, a fost respins de Senat. Potrivit datelor de anul trecut ale Ministerului Mediului, circa 8,8 milioane de metri cubi de pădure sunt tăiate ilegal, anual, în România, iar prejudiciul este estimat la 1,5 miliarde lei. (foto: wall-street.ro)