Gorghiu “sare” din schemă după alegeri? Cioloș vorbește despre preluarea șefiei PNL

Viitorul Alinei Gorghiu la șefia PNL este incert dacă partidul nu obține un scor bun la alegeri, iar până acum semnele au arătat că nu prea sunt șanse. În acest contex, demisia Alinei Gorghiu s-ar putea produce repede, iar liberalii vor avea un nou președinte. Premierul Dacian Cioloș a vorbit pe acest subiect și a susținut că şi-a ”pus problema”, dar că nu a luat o decizie în acest sens. Practic din ce s-a înțeles nu este vorba dacă pleacă sau nu Alina Gorghiu, ci dacă vrea să vină Dacian Cioloș, iar apoi debarcarea actualului președinte este doar o chestiune de procedură.

”Mi-am pus problema asta, dar nu am luat o hotărâre. Pentru mine important este acum să putem constitui o majoritate împreună cu PNL şi USR pentru a putea guverna şi pentru ca lucrurile despre care am tot vorbit anul acesta şi pe care am spus că n-am putut să le facem pentru că n-am avut o majoritate politică (…) Sunt gata să îmi asum lucrurile respective pentru anii următori, dar am nevoie de o majoritate politică pentru asta. Şi de asta cu toate ezitările pe care le-am avut la început, ezitări pentru că nici eu n-am simţit că locul meu e în politică – de asta am intrat la guvernare la propunerea domnului preşedinte cu anumite ezitări, dar am zis hai că îmi asum un guvern independent – însă am înţeles că anumite reforme consistente nu pot fi făcute fără o majoritate politică”, a răspuns Cioloş la Realitatea Tv, întrebat dacă va prelua şefia PNL după alegeri.

El a subliniat că liberalii mai au încă mulţi paşi de făcut pentru a se reforma.

”Am nevoie de o majoritate politică care să fie una onestă şi care să funcţioneze pe aceleaşi principii pe care funcţionez eu. Şi chiar dacă lucrurile nu sunt perfecte probabil nici în PNL, dar sunt totuşi nişte schimbări care au început. Şi haideţi să dăm credit! Nici eu nu sunt mulţumit sau nu cred că s-au făcut suficiente lucruri pentru ca şi PNL să se reformeze. S-au făcut câţiva paşi. Dar pornesc cu creditul de încredere că dacă mergem împreună or să se facă mai mulţi paşi. Şi prefer să pot să spun am încercat decât să nu fi încercat”, a conchis şeful Executivului.

Gorghiu îl scoate din joc pe Blaga! Gorghiu: Nu exclud să fiu preşedintele PNL

Cele două tabere din PNL sunt pe cale să înceapă un război pentru postul de președinte. Surse PNL au declarat pentru Mediafax că la vârful partidului au fost discuţii privind preşedinţia unică a formaţiunii, fiind vehiculată ca variantă de lucru posibilitatea ca Alina Gorghiu să fie preşedinte, iar Vasile Blaga preşedinte executiv, însă scenariul nu a fost bine primit de vechiul PDL. 

Marea miză a acestei schimbări în conducerea PNL este dată chiar de apropierea alegerilor parlamentare, aripa PDL având nevoie de garanţii privind reprezentarea oamenilor proprii pe listele parlamentare, liste care ar trebui să fie semnate de preşedintele unic.

Discuţii pe această temă au avut loc recent între Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, într-un cerc extrem de restrâns, problema finalizării procesului de fuziune PNL-PDL şi, implicit, a renunţării la conducerea bicefală a formaţiunii înaintea alegerilor parlamentare nefiind abordată într-o şedinţă oficială a partidului.

Vasile Blaga ezită să facă pasul înapoi, invocând faptul că „partidul s-ar răscula”, ceea ce ar face practic ca un eventual congres care să valideze schimbarea la vârf să degenereze.

Discuţiile nu au dus la nicio înţelegere, iar Vasile Blaga a plecat în teritoriu, astfel încât orice negociere concretă a fost amânată. Sursele citate susţin însă că este posibilă reluarea dezbaterii privind alegerea unui preşedinte unic în şedinţa de luni a Comisiei de unificare a PNL.

Mai mulţi lideri PDL din teritoriu au declarat pentru Mediafax că nu îşi doresc organizarea unui Congres înainte de alegerile parlamentare, în timp ce secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, marţi, că partidul ar trebui să aibă un preşedinte unic înainte de alegerile parlamentare.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat joi că nu exclude să fie preşedintele partidului, afirmând că este posibil ca anul viitor să candideze, în contextul în care calendarul fuziunii PDL-PNL depus prevede încheierea acestui proces în anul 2017.

„Nu am să exclud varianta asta (de a fi preşedintele PNL-n.r.), posibil să candidez. De ce nu? Anul viitor este foarte posibil să candidez (la funcţia de preşedite PNL-n.r)”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, într-un interviu acordat DCNews.