Funny

Taxată de internauți: S-a lansat campania: „Donează un sutien pentru Frau Carmen”

Poza cu Prima doamnă în care zfârcul buclucaș s-a revoltat în prezența președintelui Germaniei s-a  transformat în ținta glumelor pe care le fac internauții. Aceștia “au lansat” o campanie în care oamenii sunt invitați să doneze un sutien pentru Carmen Iohannis.  sutien 2

“Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la însemnătatea instituției Președintelui României, sau ceea ce ar trebui ea să reprezinte pentru popor, sunt cuprins de un sentiment ales, de sobrietate… de oficialitate în tot și în toate. Dar ce să vezi în realitate… O vezi pe prima doamnă, soția înalt dregătorului nostru, tătucul suprem și primul turist al țării, sosită la o vizită de cel mai înalt rang de parcă ar fi mers la plajă. Eu înțeleg că era cald afară, poate și sezonul o implică, însă nu mă pot abține să nu vă îndemn la o campanie de responsabilizare civică, în sprijinul bunului mers al Palatului. Am denumit îndemnul în cel mai direct mod cu putință: DONEAZĂ UN SUTIEN PENTRU FRAU CARMEN! Mă aștept la represalii, dar mi le voi asuma cu toată responsabilitatea. Așa nu se mai poate!!!”, se arată în postarea de pe Facebook.carmen iohannis

Și jurnalistul Victor Ciutacu o critică dur pe Prima Doamnă Carmen Iohannis pentru ținuta purtată la întâlnirea cu președintele Germaniei, Joachim Gauck. „La 56 de ani, să fii soție de președinte și să-ți lași sfârcurile la (între)vedere la o vizită oficială a unui alt șef de stat, abia asta înseamnă să n-ai pic de simț al ridicolului”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook. Nu este prima gafă vestimentară de acest gen. Carmen Iohannis s-a prezentat în șlapi și fuste scurte în vizita oficială din Israel care a avut loc în martie! A fost criticata pentru hainele alese în locurile sfinte din Ierusalim! În plus, lungimea fustei a pus-o În dificultate la Întâlnirea cu patriarhul grec ortodox al Ierusalimului.  Carmen Iohannis a trebuit să stea pe scaun în fata patriarhului, iar scurtimea fustei i-a lăsat buna parte din picioare la vedere, pe care a încercat să le acopere cu ajutorul genții, care însă era prea mică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares