News

Te apucă RÂSUL! Ce le-a spus Boureanu judecătorilor care decid dacă va fi eliberat

Fostul deputat Cristian Boureanu le-a cerut, marţi, magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti ”cu lacrimi în ochi” să respingă contestaţia Parchetului şi să fie judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de ultraj şi arestat preventiv după ce a lovit un poliţist. Declarațiile acestuia sunt menite să stârnească râsul celor care i-au cunoscut ieșirile publice.

În acelaşi timp, el a susţinut că, având în vedere probele strânse la dosar, dacă era judecător se aresta singur, dar şi că a lucrat în Africa şi a „îndurat multe” şi că nici în situaţii mai grave nu a avut contact cu poliţia, scrie news.ro.

În ultimul cuvânt, Cristian Boureanu a spus că regretă cele întâmplate şi că este conştient că activitatea sa politică este definitiv compromisă. E inutil să ne întrebăm despre ce activitate politică vorbește.

”Regret foarte mult ce s-a întâmplat şi numai cineva care mă priveşte cu rea-credinţă poate să creadă că nu regret. Activitatea mea politică e definitv compromisă (…) Am în custodie un copil pe care îl am de la 3 ani şi numai eu ştiu cum a crescut. Nu mi-am lovit niciodată copilul, am tras-o de păr şi am dus-o acasă, regret ce s-a întâmplat”, a susţinut Boureanu.

Cristian Boureanu a fost acuzat că în urmă cu peste o lună a agresat un poliţist de la Rutieră după un control de rutină în trafic. Recent, acesta şi-a justificat gestul.

„O maşină de poliţie ne-a tăiat calea şi ne-a blocat. Au văzut că eu sunt în dreapta. Au tras de uşă, am deschis geamul. Au zis: „Bourene, să vedem acum cât eşti de şmecher! Lasă, că o să vezi tu, legitimează-te!” I-am dat permisul de barcă, mi l-au aruncat înapoi şi m-au ameninţat: „o să te fac de râs în toată ţara” (…) Eram foarte nervos, atunci l-am înjurat. Chiar dacă îl înjuram continuu, eram un beţiv, cetăţean român, pe scaunul din dreapta”, a povestit acesta, conform spynews.ro.

Cristian Boureanu s-a mai plâns judecătorilor că agentul care a practicat box timp 10 ani l-a lovit deşi a văzut că era beat. Fostul parlamentar spune că apoi şi logodnica lui a fost lovită pentru că ţipa.

To Top