News

Tehnocraţii nu vor creşterea salariilor. Atacă legea la CCR

Guvernul Cioloş nu se lasă până nu stârneşte revolta populaţiei. Viceprim-ministrul Costin Borc, ministrul Economiei, le-a spus investitorilor germani că Guvernul va ataca la Curtea Constituţională legea salarizării unitare, dacă acest proiect va trece de Parlament în forma actuală.

„Eu sau unul dintre noi, din Guvern, va ataca acest proiect, dacă va trece aşa cum e. Până acum, Guvernul a atacat cam toate proiectele care prevăd creşteri de cheltuieli fără o bază bugetară”, le-a spus Costin Borc membrilor Camerei de Comerţ Româno-Germane (AHK), reuniţi într-o şedinţă marţi seara, la Bucureşti. Vicepremierul a precizat că nici această lege – a salarizării – nu e însoţită de precizarea surselor financiare din care se vor susţine măsurile prevăzute. „A arăta doar bugetul de stat ca sursă de finanţare nu este o abordare serioasă”, le-a spus oficialul român investitorilor germani.

Comisiile reunite de Buget şi Muncă din Parlament au aprobat luni majorarea cu 15% a salariilor de bază din învăţământ începând cu 1 ianuarie 2017. Amendamentul a fost votat de către parlamentarii PSD şi UDMR, liberalii absentând. Totodată, deputaţii din comisiile menţionate au mai aprobat şi plata sporurilor pentru personalul medical la nivelul anului 2016, nu 2009 cum era până acum, precum şi majorarea cu 25% a salariului de bază de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al CNAS.

Marţi dimineaţa, premierul Dacian Cioloş a declarat că impactul bugetar al legilor electorale votate de Parlament în ultimele luni se ridică la 9 miliarde de lei, echivalentul a peste 1% din PIB. Premierul a subliniat, într-un interviu la Adevărul Live, că astfel se va ajunge fie la creşterea deficitului, ceea ce ar fi „catastrofal”, fie la o reducere a fondurilor alocate investiţiilor. Primul-ministru a mai arătat că o lege a salarizării unitare nu va mai avea finanţare, în condiţiile în care măriri procentuale – cum ar fi cele votate în comisiile din Camera Deputaţilor luni după-amiază – nu fac decât să crească dezechilibrele între diverse categorii de bugetari.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top