Life

Tenis: Alexandru-Daniel Carpen, suspendat pe viață pentru trucarea unui meci

Jucătorul român Alexandru-Daniel Carpen (30 ani) a fost suspendat pe viață din tenis după ce a recunoscut că a trucat un meci, relatează BBC.

Ancheta efectuată de Unitatea pentru Integritatea Tenisului (TIU) a relevat faptul că Alexandru-Daniel Carpen l-a abordat pe un alt jucător, al cărui nume nu a fost dezvăluit, în octombrie 2013, pentru a truca un meci.

Carpen și-a recunoscut vina în 2015, dar abia acum a aflat durata pedepsei sale, după ce anchetatorul a beneficiat de timp pentru a decide sancțiunea.

Cea mai bună clasare a lui Carpen la simplu a fost locul 1.088, în 2007, iar la dublu 274, în 2015. Carpen jucase ultima oară în septembrie 2015, la Sibiu Challenger.

Marți, australianul Nick Lindahl a fost suspendat șapte ani din tenis și amendat cu 28.000 lire sterline pentru implicarea într-o conspirație de a truca un meci la un turneu minor din Australia, în 2013.

Ne puteti sustine cauza doar distribuind articolele noastre pe retelele sociale. Va multumim!
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares