Externe

Theresa May nu prea le are cu DEMOCRAȚIA

Premierul britanic, Theresa May, a dezaprobat marţi o iniţiativă a opoziţiei laburiste privind elaborarea unei legi care să oblige guvernul să ceară acordul parlamentului înaintea unei acţiuni militare, chiar şi a unei acţiuni de scurtă durată, cum a fost cea desfăşurată săptămâna trecută în Siria, şefa executivului estimând că o astfel de lege riscă să afecteze securitatea naţională a Marii Britanii, informează agenţia EFE.

Theresa May a argumentat în timpul unei dezbateri desfăşurate în Camera Comunelor că a ordonat armatei să participe la atacul de sâmbătă asupra instalaţiilor militare ale regimului sirian fără aprobarea parlamentului pentru a garanta ‘eficacitatea’ atacului, coordonat cu SUA şi Franţa, precum şi ‘securitatea militarilor britanici’.

‘Să declarăm ilegal ca guvernul Majestăţii Sale să poată iniţia o asemenea intervenţie fără un vot (în parlament) ar pune grav în pericol securitatea noastră naţională, interesele noastre naţionale şi vieţile cetăţenilor britanici, atât în ţară cât şi în străinătate’, a indicat şefa executivului de la Londra.

loading...

În schimb, ea a apreciat drept ‘absolut normal şi corect’ ca parlamentul să se pronunţe înainte ca armata să iniţieze o operaţiune pe o durată de timp mai extinsă, care ‘ar implica mobilizarea unor forţe militare mai multe săptămâni’.

În replică, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a acuzat-o pe Theresa May că a dat dovadă de o ‘indiferenţă flagrantă’ faţă de rolul parlamentului şi că a rupt ‘înţelegerea’ stabilită în anul 2003, atunci când deputaţii britanici au dat undă verde intervenţiei în Irak.

Deşi guvernul de la Londra are prerogativa legală de a ordona acţiuni militare fără un acord prealabil al parlamentului, după intervenţia din Irak executivul a cerut avizul legislativului de mai multe ori înainte de a iniţia diverse operaţiuni. De exemplu, Camera Comunelor a blocat în anul 2013 planurile premierului David Cameron de participare la bombardamentele conduse de SUA împotriva regimului Bashar al-Assad. În schimb, acelaşi legislativ a aprobat în 2011 acţiunea militară în Libia, în 2014 atacurile aeriene asupra grupării Statul Islamic în Irak şi în 2015 ofensiva împotriva acestei grupări jihadiste în Siria.

loading...
To Top