News

Tot mai multe voci îi cer Monicăi Macovei să clarifice care a fost relația cu liderul MISA, Gregorian Bivolaru

Prinderea liderului MISA, Gregorian Bivolaru, a făcut să iasă la vedere mai multe aspecte care țin de modul în care a fost gestionat cazul în trecut și din cauza căruia acesta a reușit să stea neîncarcerat. Nu trebuie uitat că Gregorian Bivolaru a fost condamnat, pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă. Mai exact, potrivit Adinei Anghelescu de la luju.ro,  Monica Macovei nu a trimis toate actele, care ar fi ajutat autorităţile suedeze să-l extrădeze pe Gregorian Bivolaru. macovei-si-basescu-ultima-ora-640x330 Dar cea mai importantă acuză a fost făcută de fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, George Bălan, care era implicat în caz și declara în acei ani într-un interviu, pentru lumeajustitiei.ro, că Monica Macovei, pe vremea când era ministru, a intervenit în dosarul legat de liderul MISA, Gregorian Bivolaru. Oana Stancu consideră că Monica Macovei ar trebui să clarifice de urgență această situație.oana-stancu (1)

„Sunt niște acuzații extrem de grave, mai ales cel care face explicit aceste acuzații, procurorul Bălan, fost șef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și procuror în speță, în cazul cu pricina. Nu este de neglijat o astfel de acuzație. Trebui văzut dacă era membru (n.r. – MISA) era șantajată, a fost cumpărată? Eu nu știu care ar putea să fie resorturile unui om care și-a construit o carieră pe lupta împotriva infractorilor să se expună într-un mod atât de transparent…și astăzi protejându-l pe acesta. Trebuie făcută clarificare destul de repede pentru că doamna Macovei este un personaj important nu numai din prisma funcției pe care o ocupă acum ci prin faptul că aspira să devină președintele României și era cât pe ce ca protejata dumneaei să ajungă ministrul Justiției și tot Monica Macovei să conducă eventual. Sunt niște lucruri dintr-o speță extrem de importantă aici”, a spus Oana Stancu, realizator Antena 3.gregorian-bivolaru-are-mandat-de-arestare-european-suedia-se-opune-extradarii-sale-in-romania-213412

George Bălan spunea că fostul ministru Monica Macovei a avut mai multe intervenţii publice prin care a solicitat pe de o parte cercetarea, anchetarea şi sancţionarea magistraţilor care au lucrat la acest dosar, dar şi achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru.bivolaru_14175600

“La nivelul colegilor mei s-a resimţit un sentiment profund de frustrare în raport de munca titanică desfăşurată, stresul la care au fost supuşi şi reacţia Ministerului Justiţiei la solicitările pe care le-am formulat în raport de cauza, respectiv cererea de extrădare a inculpatului Bivolaru care a fost iniţiată de PCAB. Colegii mei, şi au fost circa opt procurori, au recepţionat în mod negativ apelurile ministrului Justiţiei privind sancţionarea lor în timp ce derulau ancheta MISA şi mai ales intervenţia publică a acesteia privind achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru sau restituirea cauzei la parchet. Repet, toate aceste declaraţii se făceau în momentul în care era o anchetă pe rol, aducând în rândul echipei un sentiment de inutilitate a muncii”, a declarat fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Bucureşti pentru luju.ro.

Fugarul român Gregorian Bivolaru, arestat la Paris vineri, a fost plasat sâmbătă în detenție provizorie în așteptarea unei audieri pentru a fi predat României, unde acest fondator al unei secte este acuzat de pedofilie.

Articol – Abraham: Liderul MISA nu a fost extrădat pentru că statul român a “mermelit” lucrurile
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares