News

Tudorel Toader, mutare de ultimă oră. Vizate sunt mandatele lui Kovesi si Lazar

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat miercuri modificările propuse la legile justiției. Vizate de modificări sunt Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor (nr. 303/2004), Legea privind organizarea judiciară (nr. 304/2004) și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii (nr. 317/2004), informează Digi 24.

Printre altele, ministru propune majorarea de la trei, la patru ani, a mandatelor funcțiilor de conducere pentru judecători și pentru procurori. Cu toate acestea, prevederile nu se vor aplica pentru cei aflati in functie, Augustin Lazar si Laura Kovesi vor ”functiona” după ”legea veche” cu mandate de doar trei ani. Mai mult, ministrul propune ca procurorul general, procurorul-șef al DNA și procurorul-șef al DIICOTsă fie numiți de Secția pentru procurori, la propunerea ministrului Justiție. În prezent procurorii-șefi sunt numiți de președintele României, la propunerea ministrului Justiției și cu avizul CSM.

„Propunem ca, pe viitor, funcțiile de conducere să aibă un mandat de 4 ani. Fac o cuvenită precizare, sunt niște principii de ordin constituțional care spun că mandatele în curs nu sunt afectate de modificări”, a precizat Toader.

Astfel, în cazul în care aceste modificări vor trece de Parlament, procurorul general și procurorul-șef al DNA și DIICOT vor avea mandate de patru ani, însă de prelungirea mandatelor nu vor beneficia Laura Codruța Kovesi și Augustin Lazăr.

În ceea ce privește procedura de trecere a unui procuror în funcția de judecător și invers, se menține posibilitatea, cu aprobarea CSM, dar nu oricum, ci doar la nivel de Judecătorie, respectiv Parchet de pe lângă Judecătorie.

De asemenea, ministrul Justiției propune majorarea vechimii necesare pentru promovarea în funcție:

– 7 ani de activitate efectivă ca judecător pentru a promova la Tribunal sau la Tribunalul specializat.
– 7 ani de activitate efectivă, la procurori, pentru a ajunge la Parchetul de pe lângă Tribunal sau Parchetul de pe lângă Tribunalul specializat.
– 8 ani de activitate efectivă pentru a promova în funcția de procuror al DIICOT sau DNA.
– 10 ani vechime efectivă pentru a ajunge judecător la Curtea de Apel, respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.
– 15 ani vechime efectivă pentru a ajunge procuror la Parchetul de pe lângă ICCJ.
– 18 ani vechime efectivă pentru a promova judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
La condiția vechimii se adaugă toate celelalte condiții prevăzute în lege.

To Top