News

Tudorel Toader, o nouă întâlnire cu Hans Klemm. Comunicat sec care lasa loc de interpretari

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a avut vineri o nouă întâlnire cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, ultimele discuţii având loc pe 27 martie, în aceeaşi zi în care Laura Codruţa Kovesi a mers la minister, perioadă în care se discuta despre posibila demitere a şefei DNA. Despre ce s-a vorbit vedem mai jos.

„Discuţiile au avut, în prim plan, cooperarea bilaterală pe teme de justiţie, importanţa clarităţii şi accesibilităţii legislaţiei, consultarea cu factorii judiciari, educaţia juridică şi prevenţia, precum şi consolidarea statului de drept şi a eforturilor de luptă împotriva corupţiei. În cadrul întrevederii, a fost subliniată importanţa cooperării cu SUA, ca partener strategic al României”, transmite Ministerul Justiţiei. Toate aceste comunicate dupa intalniri par trase la xerox. De fiecare data sunt aceleasi teme. Oare chiar astea sa fie sau doar asta se aruncă opiniei publice. Un aspect important este reprezentat de faptul ca intalnirea are loc chiar inainte de a se prezenta Legile Justitiei.

Mai mult, șefa DNA (protejată din tot sufletul de Klemm) pare să fie tot mai mult în corzi, ultimul scandal fiind cel legat de prezența în sufrageria lui Oprea în noaptea alegerilor.

Taman cand lumea asteapta ca ministrul Justitiei sa dea de pamant cu sefa DNA Laura Kovesi, Tudorel Toader s-a intalnit iar cu ambasadorul SUA la Bucuresti Hans Klemm. Se repeta scena de dupa scandalul OUG 13 cand Toader trebuia sa ceara revocarea lui Kovesi, dar nu a mai considerat-o oportuna dupa vizita lui Klemm la minister.

Nu este pentru prima oara cand ambasadorul SUA la Bucuresti Hans Klemm il viziteaza pe ministrul Justitiei Tudorel Toader, inopinat, s-ar parea. A mai facut-o si in 27 martie 2017, cand la sediul MJ s-a prezentat ambasadorul Hans Klemm, intamplator in aceeasi zi in care si-a anuntat prezenta la Ministerul Justitiei si sefa DNA Laura Kovesi.

”Important de evidentiat este ca dupa vizita lui Klemm de la Ministerul Justitiei, la doua zile, Tudorel Toader si-a prezentat rezultatul evaluarii Laurei Kovesi si, in ciuda argumentelor aduse chiar de acesta pentru revocarea sefei DNA, Toader a decis „evaluand toti factorii de constitutionalitate, de legalitate, de oportunitate” ca „in acest moment nu este oportuna declansarea mecanismului institutional de revocare a procurorului-sef al DNA”.  Dar acum este?

Or, trebuie subliniat ca, si de aceasta data, vizita lui Klemm de vineri 28 iulie 2017 de la Ministerul Justitiei vine intr-un nou moment sensibil pentru sefa DNA, in zile cand ies la iveala tot felul de informatii despre Laura Kovesi si se fac controale la sediul DNA si nu numai, dar si dupa inregistrarile in care Kovesi cerea decapari de ministri si premieri.

De altfel, tot in aceste zile, la Ministerul Justitiei se face „o evaluare de fond a DNA, de aceasta data a managementului”, asa cum insusi Tudorel Toader a anuntat in 3 iulie 2017. Ramanem totusi cu o curiozitate: Cine initiaza astfel de intervederi intre Hans Klemm si Tudorel Toader? La initiativa cui? Or avea un calendar cu intalniri periodice?”, scrie și luju.ro.

To Top