News

Tudorel Toader e prins în corzile JUSTIȚIEI. Atac INCENDIAR la adresa ministrului

De mai bine de două săptămâni, Ministrul Justiției Tudorel Toader susține că a trimis la Parchetul General informații incediare privind arhiva SIPA în vederea declanșării unei anchete. Tot de mai bine de două săptămâni, procurorii susțin că nu au primit nimic. Distanța dintre cele două instituții este extre de mică. Practic, trebuie traversată doar o stradă. Meciul continuă.

Și poate merge până la infinit. La fel cu se întâmplă și cu absențele Laura Codruței Kovesi la Comisia parlamentară. Sau cu punerea la dispoziția respectivei Comisii de anchetă asupra Nopții Generalilor a depozițiilor făcute la Parchet de împricinat. Oare de ce Tudorel Toader nu trece strada?

Ar fi fost atât de simplu. La mintea cocoșului. Aflând, printr-un răspus oficial, că documentele pe care le-a trimis la Parchet, privind persoanele neautorizate care au cotrobăit prin arhiva SIPA, nu au ajus la procurori, domnul Tudorel Toader putea foarte bine să le trimeată din nou.

De câte ori era necesar. Eventual, documentele în drumul lor spre Parchet puteau fi însoțite și de jurnaliști. Ca să nu mai existe niciun dubiu. Sau, și mai simplu, și mai firesc, într-o scurtă pauză, însuși ministrul Justiției Tudorel Toader ar fi putut să ia sub braț sesizarea și să treacă cu ea strada. Însoțit de ziariști. Apoi, în prezența acestora, putea să o depună, să o înregistreze oficial la Parchetul General. În lumea lui Caragiale, acest lucru nu ar fi fost extravagant.

În mod repetat, doamna Laura Codruța Kovesi a refuzat să se prezinte în fața Comisiei speciale de anchetă asupra celor petrecute în Noaptea Generalilor. Între timp, printr-o decizie și printr-o motivare, Curtea Constituțională a bătut în cuie faptul că orice persoană plătită din bani publici are obligația de a se prezenta la Parlament atunci când este solicitată și de a răspunde complet și sincer întrebărilor puse.

Observând acest lucru, domnul Tudorel Toader, în calitatea pe care o are de ministru al Justiției, sub autoritatea căruia Constituția spune că se desfășăoară activitatea Parchetelor, ar fi putut să-i facă doamnei Laura Codruța Kovesi o solicitare expresă în acest sens. Eventual, chiar invitând-o  în acest scop în cabinetul său de lucru. Dar nu a făcut-o. Deși ar fi fost extrem de simplu. Și de firesc.

Domnul Tudorel Toader nu trece strada nici în ceea ce privește toate celelalte angajamente publice ale sale pe care îmi este imposibil să le pot enumera exhaustiv. Unde e legea răspunderii procurorilor? Unde e legea răspunderii judecătorilor? Unde este noua lege a penitenciarelor? Unde se află modificările la Codul penal solicitate de multă vreme de Curtea Constituțională? Unde sunt celelalte schimbări, tot ale Codului Penal ori ale Codului de Procedură Penală, despre care PSD dar și domnia sa spuneau că sunt indispensabile unui stat de drept? Unde sunt măsurile luate de ministru vizând modernizarea Justiției?

Că nu trece strada domnul Tudorel Toader mai poate fi de înțeles. Dar de ce PSD, care i-a oferit cu generozitate acest portofoliu, nu-l ia de braț și nu îl trece el însuși strada? (Au articol de Sorin Roșca Stanescu)

To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares