News

Tupeu! Burleanu este nemulțumit: Salariul pe care-l câştig eu nu depăşeşte 4.400 de euro

Declarație halucinantă a președintelui FRF! Acesta spune că salariile de la federație nu sunt deloc competitive. El s-a arătat nemulțumit că primește lunar doar 4.400 de euro. În același timp, Burleanu a exclus ca să doneze ceva din prima de calificare unor centre de copii și juniori pentru ca asta ar însemna “un gest extrem de populist”.

„Obiectivul pe care l-am avut a fost calificarea la Campionatul European. Să clarificăm, că am văzut foarte multe discuţii despre beneficiile pe care le am eu ca preşedinte de federaţie. Salariul pe care-l câştig eu, ca preşedinte de federaţie, nu depăşeşte 4.400 de euro. În contextul în care am responsabilitatea financiară a unui buget de peste 20 de milioane. A unui buget de 25 de milioane”, a declarat Burleanu pentru Pro Sport.

Acesta a vorbit și despre primele de 650.000 de euro pe care le-a împărțit în federație: Nu am încasat această primă. Dar o voi încasa, aşa cum o vor încasa toţi colegii mei. De ce vă spun asta: salariile pe care le plătim la nivel de federaţie, de cele mai multe ori, nu sunt salarii competitive cu piaţa.

Șeful FRF a adus precizări și în privința donării primei sale de calificare unui centru de copii și juniori care ar putea avea nevoie de bani.

„Aceste gesturi mi s-ar părea extrem de populiste. De ce: fiindcă rolul tău, ca preşedinte de federaţie, este să gândeşti un sistem. Un sistem care să funcţioneze. Să gândeşti resurse financiare şi să faci tot ceea ce este posibil să ai resursele financiare la dispoziţie pentru a investi. De aceea, practic, n-am vrut să mă aflu în această zonă populistă”, a apreciat Burleanu.

„Nu am încasat această primă. Dar o voi încasa, aşa cum o vor încasa toţi colegii mei. De ce vă spun asta: salariile pe care le plătim la nivel de federaţie, de cele mai multe ori, nu sunt salarii competitive cu piaţa”, a explicat președintele FRF.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top