Externe

Turcia: Premiul pentru regie, acordat lui Tayyip Erdogan?

În timp ce în Turcia lucrurile încep să se calmeze, la nivel internațional se vorbește tot mai mult despre tentativa de lovitură de stat ca fiind doar o înscenare pusă la cale chiar de Tayyip Erdogan. Ce ar avea de câștigat?

Până în noaptea tentativei, Erdogan nu era nici pe departe cel mai simpatizat politician din țară. Acum, însă, toți îl susțin, foarte multă lume a ieșit să protesteze împotriva armatei naționale. De asemenea, presa internațională consideră că urmează o perioadă în care Erdogan se va ocupa atent de opozanții lui și va avea grijă să-și sporească puterile.

Antonio Ferrari, un cunoscut analist al situației din Turcia spune în Corriere della Serra (articol aici) că Erdogan a făcut mai multe mișcări politice înainte de a  lichida opoziția, pentru a-și consolida puterea, de la numirea unui premier obedient până la pacea cu Israelul și a schimbat, în timp, conducerea Armatei, cu persoane loiale.

“Așadar ”lovitura de stat de patru ore” a fost organizată chiar de regimul Erdogan, care iese întărit după acest moment. Sultanul e mult mai puternic acum. Probabil nădăjduiește să aibă voturile necesare pentru a schimba constituția și a transforma Turcia într-o republică prezidențială”, spune acesta. De asemena. clericul musulman instalat în Statele Unite Fethullah Gulen, ai cărui adepţi sunt făcuţi responsabili de Turcia pentru lovitura de stat eşuată, a declarat că tentativa de puci ar fi putut fi înscenată.

„Există o mică şansă, există posibilitatea ca lovitura de stat să fi fost înscenată”, a declarat Gulen reporterilor prin intermediul unui traducător în statul Pennsylvania, unde locuieşte. „Ar putea fi un motiv pentru acuzaţii la adresa tribunalelor şi asociaţiilor. Se pare că ei nu au nicio toleranţă pentru o mişcare sau grup, orice organizaţie care nu este sub controlul lor total „, a adăugat el.

Pe de altă parte, Erdogan este disperat să-l vadă închis pe Gulen, atât de disperat încât i-a cerut public omologului american Barack Obama, în fața miilor de oameni care au ieșit în stradă să-l susțină, să îl aresteze pe clericul Fethullah Gulen sau să-l extradeze în Turcia să fie tras la raspundere pentru lovitura de stat. El a spus că dacă Turcia și SUA sunt cu adevarat aliați, atunci Obama îl va ajuta în aceasta chestiune. Până acum SUA nu au dat curs solicitării, probele ca Gulen să fie în spatele tentativei de lovitură de stat lipsind cu desăvârșire.

Tot mai multe voci afirmă că tentativa de lovitură de stat din Turcia a fost doar o înscenare

Preşedintele Turciei Recep Erdogan, în funcţie din august 2014, ar putea să se folosească  de lovitura de stat pentru a suprima opoziţia şi pentru a înăbuşi şi mai mult libertatea. Totodată, tot actul de înlăturare al preşedintelui, ar putea fi înscenat pentru a curăţa armata de cei care nu îl simpatizează  pe preşedintele turc.

Aceasta este doar o scuză  pentru a curăţa armata pentru Erdogan. Ciocnirile civile nu s-au terminat, iar alţii se aşteaptă  la noi atacuri. Pentru mine, sute de întrebări sunt fără răspuns, dar toată acest act cred că este o înscenare făcută  de Erdogan”, a spus un jurnalist turc care a dorit să-şi păstreze anonimitatea pentru ZF.

Întrebat dacă în lovitura de stat ar putea fi implicate şi alte ţări, precum Rusia, jurnalistul a spus că nu crede că acest lucru este posibil.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares