Externe

Turcia, tot mai aproape de reintroducerea pedepsei cu moartea

Reintroducerea pedepsei cu moartea în Turcia ar fi contrară criteriilor de aderare a țării la Uniunea Europeană. Negocierile dintre Ankara și Bruxelles privind aderarea la UE trenează de mai mulți ani. Cu toate acestea, Turcia se îndreaptă spre asta mai mult ca oricând, iar anunțul a fost făcut chiar de liderul turc Erdogan.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni seară, pentru postul de televiziune CNN Turk, că orice decizie cu privire la pedeapsa capitală va trebui să fie adoptată de parlament și că el va aproba respectiva decizie, indiferent care va fi ea.

„Ca guvern și stat, cunoaștem și auzim cererea voastră. Nu putem ignora această cerere”, le-a răspuns șeful statului simpatizanților săi care au reclamat executarea puciștilor. „Cred că guvernul va discuta cu opoziția despre acest lucru și fără îndoială va fi luată o decizie”, a adăugat el într-un discurs la Istanbul, pe malul asiatic al orașului. Șeful statului turc a răspuns astfel mulțimii care scanda „Vrem pedeapsa cu moartea”, după funeraliile victimelor puciului eșuat din cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

În același timp, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, spune că reintroducerea în Turcia a pedepsei cu moartea ar însemna ‘sfârșitul negocierilor de aderare’ ale Ankarei la Uniunea Europeană.

Și șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a reamintit luni Turciei că și-a luat niște angajamente, conform Convenției Europene a Drepturilor Omului și în calitate de membru al Consiliului Europei, că nu va reintroduce pedeapsa cu moartea. ‘Nicio țară nu poate deveni stat membru al UE dacă introduce pedeapsa cu moartea’, a avertizat ea, potrivit de Reuters.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top