Emotionant

Un militar și câinele lui sunt lăsați să se recupereze amândoi după ce au fost răniți în război

size0

Un militar și câinele lui au fost răniți acum două luni într-o expozie în Afganistan. Andrew Brown și câinele Rocky sunt camarazi de ani buni, și salvează zilnic zeci de vieți prin dezamorsarea bombelor. Din păcate de această dată soarta nu a mai fost de partea lor, și lucrurile nu au mers conform planurilor, aceștia fiind aruncați practic în aer. Cu toate acestea,  nimeni nu și-a pierdut viața, dar cei doi au suferit răni în urma cărora au fost transportați la spital. Evident, împreună. Conducerea Walter Reed National Military Medical Center a decis ca militarul și câinele lui să fie tratați în același loc și cameră. Luați de la locul atacului, Andrew Brown și Rocky au fost transferați împreună la Kandahar și au primit — în același timp — medalia „Purple Heart”, prestigioasă distincție acordată în general de armata americană persoanelor rănite sau ucise în misiuni.

”Fac parte din AE 379 EAES (Aeromedical Evacuation Squadron) și i-am transportat pe specialistul Brown și Rocky de la locul accidentului la spital. Acum pot spune că cei doi sunt bine așa că nu vă faceți griji. Au trecut peste momentele critice și se recuperează amândoi în camera lor de spital” a anunțat într-o postare Sherry Sexton, de la Poliția Militară. Intervievat de postul TV ABC News, soldatul, căsătorit și tată a doi copii, a spus că tot meritul în activitatea lor îi revine lui Rocky. „El face totul. Știu cum acționează. Îl duc într-un sector și el se adaptează”, a afirmat militarul, care speră să ajungă cât mai repede pe teren, cu câinele — spitalizat încă și urmând să fie supus altor intervenții chirurgicale, ca de altfel și Andrew. Câinii sunt adevărați camarazi pentru soldați și asta o dovedesc zecile de întâmplări care s-au petrecut. Patrupede reprezintă și un tratament pentru cei care se întorc din război și suferă de șocul bombardamentelor. De exemplu, Justin Lansford a luptat în Afganistan aproape cinci ani, dar în 2012, lumea lui pur și simplu s-a ruinat când a fost rănit într-o explozie A reușit să scape cu viață totuși, dar, piciorul nu a mai fost salvat. S-a întors acasă la familia și soția lui, dar totul era mai greu acum când cele mai simple lucruri erau greu de făcut cu un singur picior, însă, salvarea a venit de la o asociație pentru animale, care i l-a dăruit pe Gabe, un câine care i-a devenit cel mai bun prieten.

“Ne-am atașat repede unul de celălalt, și am petrecut și petrecem mult timp împreună. De la început am simțit că vrea să mă ajute. Poate pare greu de crezut pentru unii dar știa cât de greu îmi este de făcut unele lucruri și mă ajuta la închisul sau deschisul ușii. Mă ajuta atunci când mă ridicam. Încerca să mă înveselească atunci când eram abătut și au fost destule momente vă asigur. Făcea cele mai nebunatice lucruri doar să mă vadă că zâmbesc. Îmi amintesc că într-o seară de iarnă aveam dureri mari de spate și nu puteam să mă ridic să îmi iau o pătură iar soția era plecată. L-am chemat și i-am arătat pătura și i-am dat indicații până când mi-a adus și am putut să mă învelesc”, a spus Justin Lansford.

Dar totuși câinele a fost ales să facă ceva ce un câine obișnuit nu face. Ca să-i răsplătească afecțiunea, Justin l-a ales pe Gabe să-i fie cavaler de onoare, lucru care s-a și întâmplat, iar câinele aranjat și mândru de stăpânul lui i-a fost alături în cel mai important moment al vieții.

loading...
To Top

Distribuiti

Daca ti-a placut acest articol, da-i share , pentru ca si prietenii tai sa citeasca

Shares