News

Un record ce l-ar face mândru până și pe Ceaușescu. Cele MAI MARI producții agricole din ISTORIA României

Producțiile de grâu, rapiță, mazăre și orz obținute în acest an sunt cele mai mari din istoria țării, a afirmat, joi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Mihai Vișan, la conferință PRIA Agriculture.

„În ceea ce privește producția agricolă în 2017, am obținut producții foarte bune în acest an la grâu, rapiță, mazăre, orz, cele mai mari din istoria țării, agricultorii beneficiind atât de subvenții la timp, cât și de o vreme favorabilă în majoritatea regiunilor”, a spus Mihai Vișan citat de agerpres.ro.

Potrivit acestuia, subvențiile pentru campania anului 2016 s-au acordat în totalitate până pe 31 martie, cererile pentru campania 2017 au fost depuse până la 15 mai, iar avansurile ar putea fi acordate începând cu 16 octombrie, în timp ce plata regulară se va face până la 31 martie 2018.

De asemenea, reprezentantul MADR a subliniat că fondurile europene atrase în domeniul agriculturii se cifrează în acest an la 1,77 miliarde de euro.

Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, producția totală de grâu, secară și triticale a fost anul acesta de circa 10,164 milioane tone, de pe o suprafață recoltată de 2,101 milioane ha, producția medie fiind de 4.836 kg/ha. La rapiță, s-au recoltat peste 1,684 milioane tone, de pe 592.312 ha, producția medie fiind de 2.884 kg/ha, iar la mazăre s-au recoltat 298.639 tone, de pe 107.593 ha, producția medie fiind de 2.776 kg/ha. Producția de orz și orzoaică a totalizat 2,017 milioane tone, de pe 459.968 ha, cu o producție medie de 4.942 kg/ha.

Anul trecut, producția de grâu a României a crescut cu circa 7% față de 2015, până la 8,413 milioane de tone, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar, în timp ce la rapiță a fost obținută o cantitate de 1,266 milioane de tone.

To Top